Activități de antreprenoriat pentru studenții de la Economie
Academia de gardă 9 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Activități de antreprenoriat pentru studenții de la Economie 13
Liga Studenților Economiști (LSE) organizează în perioada 6 – 10 noiembrie „Zilele Studentului Economist”. Timp de cinci zile, studenții de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor putea participa la dezbateri, seri de antreprenoriat și vor simula jocuri la Bursă. „Evenimentul își propune să familiarizeze studenții de la Facultatea de Economie cu piața muncii.
Spre deosebire de anul trecut, cînd evenimentul s-a întins pe parcursul unei săptămîni, anul acesta activitățile sînt mult mai puține, dar mai concentrate pe partea de educație”, a declarat Nicu Hilohi, coordonatorul evenimentului, președinte al LSE.
Evenimentul „Zilele studentului economist” va debuta luni, 6 noiembrie, cu Simularea Jocurilor la Bursă, o activitate în care studenții vor putea experimenta ce înseamnă cumpărarea și vînzarea de acțiuni, urmărirea dinamismului unei piețe, fiind îndrumați și evaluați de către specialiști în domeniu.
Voluntarii LSE le-au pregătit participanților și trei dezbateri pe teme economice, în care studenții vor putea să-și expună părerile pro și contra, Public vs. Privat, Antreprenor vs. Angajat, Afară vs. În țară. Pe lîngă aceste activități, studenții vor putea participa la o „Seară de antreprenoriat”, unde vor fi invitați antreprenori locali, vor învăța cum să-și structureze un plan de afaceri și vor putea viziona piese de teatru în care joacă colegii lor de facultate. Anul acesta, Balul bobocilor de la FEEA face parte din „Zilele studentului economist” și va avea loc joi, 9 noiembrie. Evenimentul se va încheia vineri, 10 noiembrie, cu o gală care va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, unde vor fi premiați cei mai activi voluntari ai activităților.
La prima ediție au participat aproximativ 200 de studenți, iar organizatorii estimează că anul acesta numărul lor va crește la 300. Este pentru al doilea an consecutiv cînd LSE organizează „Zilele studentului economist”.
Adaugă un comentariu