Ateneul Tătăraşi caută voluntari printre studenții și elevii iețeni
Academia de gardă 3 martie 2014 Niciun comentariu la Ateneul Tătăraşi caută voluntari printre studenții și elevii iețeni 20Peste 100 de elevi și studenți ieșeni s-au înscris în programul de voluntariat organizat pentru prima dată de Ateneul Tătărași.
„Programul de voluntariat este destinat tinerilor interesaţi să participe la evenimentele pe care Ateneul Tătăraşi şi cluburile acestuia le organizează. Criteriile pe baza cărora elevii şi studenţii vor fi selectaţi sînt: capacitatea de comunicare astfel încît să poată lucra în echipă și bunul simţ. Voluntarii vor fi implicaţi în activitatea de distribuţie a materialelor promoţionale cu evenimentele ce vor avea loc la Ateneul Tătăraşi. Pentru acestea vor beneficia de transport gratuit în cuantumul a două bilete de călătorie cu un mijloc de transport în comun”, a declarat Irina Enea, colaborator PR al Ateneului.
Dintre cei 111 de participanți, doar 40 vor fi aleși. Întrucît este nevoie de oameni care să realizeze proiecte grafice, afişe şi materiale promoţionale, grupul căruia îi este destinat proiectul este format din liceeni şi absolvenţi de liceu pasionați de artă, literatură și informatică.
Ca urmare a activităţilor lor, participanții vor primi un certificat ce atestă perioada de voluntariat efectuată, o recomandare şi intrarea gratuită la evenimentele găzduite de Ateneul Tătăraşi.
Proiectul este la prima ediţie iar voluntarii vor lucra alături de persoane din conducerea instituţiei la proiecte şi vor participa la spectacole, prelegeri şi expoziţii.
Alina IONIȚĂ
Adaugă un comentariu