Cei mai buni judocani din țară vin de la „Cuza”
Academia de gardă 17 mai 2015 Niciun comentariu la Cei mai buni judocani din țară vin de la „Cuza” 5
Studenții Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași s-au clasat pe locul I la întrecerea masculină și pe locul II în clasamentul general la finala Campionatului Național Universitar de Judo.
Acesta s-a desfășurat la Sibiu în perioada 7-9 mai și a fost organizat de Federața Sportului Școlar și Universitar. La competiție au participat aproximativ 100 de sportivi din centrele universitare din țară.
„Are o mare valoare formativă această competiție. Cei mai mulți practică sport constant și tocmai de aceea au cîștigat. S-au pregătit în prealabil și pentru alte competiții, de aceea nu pot spune că totul s-a făcut în mod deosebit pentru aceasta. Concursul se desfășoară de prin anii ’70, iar noi participăm în fiecare an”, a declarat prof. univ. dr. Marin Chirazi, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport și coordonatorul delegației care s-a deplasat la Sibiu.
Pe locul I s-a clasat Alex-Floris Ferariu din anul al II-lea, specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă, iar pe locul al II-lea s-a clasat Sorina Țurcanu, studentă în anul al III-lea la Kinetoterapie și Motricitate Specială. Cîștigătorii au fost premiați cu medalii, tricouri și diplome de participare. Studenții fac parte din Echipa Centrului Universitar Iași.
Adaugă un comentariu