Conferințe lunare organizate de o asociație înființată de ApaVital

Academia de gardă Niciun comentariu la Conferințe lunare organizate de o asociație înființată de ApaVital 17
Conferințe lunare organizate de o asociație înființată de ApaVital

Asociația ACVO, organizație neguvernamentală înființată în această vară la Iași de către ApaVital SA, lansează în luna noiembrie primul său proiect dedicat adolescenților. Este vorba despre un program de conferințe interactive, în care specialiști din diverse domenii precum sport, sănătate, sau economie vor oferi răspunsuri la curiozitățile tinerilor. În cursul acestor conferințe, care se vor desfășura lunar, participanții le vor putea adresa invitaților întrebări legate de domeniul în care activează aceștia, dar vor putea solicita și sfaturi legate de alegerea unei cariere sau de comunicarea eficientă în spațiul muncii.

„Important pentru noi este ca fiecare adolescent din sală să plece cu un beneficiu concret de la conferințele noastre, cu ceva nou și cu ceva în plus, care să îi fie de ajutor în viață. De aceea, avem cîteva reguli de la care nu ne vom abate: teme relevante, un conținut consistent de informații și idei, beneficii practice și concluzii ușor de aplicat și utilizat, abordări aspiraționale și motivaționale, și – pentru toate acestea – vorbitori de mare valoare și anvergură. Însă ne interesează în egală măsură și atmosfera pe care o vom crea la conferințe, astfel încît tinerii să vină cu plăcere și cu entuziasm la aceste întâlniri, motiv pentru care căutăm spații neconvenționale de desfășurare și pregătim mici cadouri și surprize pentru participanții cei mai activi”, a declarat Mariana Chirilă, director executiv al Asociației ACVO.

Asociația a fost înființată în anul 2018 de ApaVital SA pentru a derula programe și proiecte de responsabilitate socială și dezvoltare comunitară, cu accent pe educație, ecologie, dezvoltare urbană și caritate. O parte însemnată a proiectelor va fi canalizată în beneficiul adolescenților și va fi dezvoltată împreună cu ei, prin intermediul unei organizații de tineret.

Sursa Foto: https://cluj.com

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top