De zilele TUIAȘI petrec și studenții străini
Academia de gardă 10 noiembrie 2014 Niciun comentariu la De zilele TUIAȘI petrec și studenții străini 20Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi din Iași (TUIAȘI) sărbătorește în perioada 13 – 15 noiembrie Zilele Universității. Aniversarea va debuta joi, 13 noiembrie, cu acordarea „Premiilor de Excelență în Cercetare” la patru categorii și „Premii pentru întreaga activitate” pentru trei profesori universitari în cadrul Senatului Festiv ce va avea loc în Sala de Conferințe (corpul T de la TUIAȘI) de la ora 12.00. În aceeași zi, de la ora 14.30, vor fi expuse fotografiile realizate de studenții universității cu tema „Student la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași – student internațional” în cadrul Proiectului Erasmus Open Door. Vernisajul va avea loc la parterul Iulius Mall.
În ziua de vineri, 14 noiembrie, între orele 09.00 – 14.00, programul prevede cea de-a VI-a Ediție a „Simpozionului de Istoria Învăţămîntului şi Ştiinţelor Tehnice” în Sala de Conferințe unde se vor prezenta lucrări în care se tratează subiectul evoluției domeniilor tehnice din universitate. Simpozionul este organizat de profesori în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Academia Română, Academia de Științe Tehnice și Academia Omenilor de Știință din România.
„Acordăm o importanță deosebită, în fiecare an, perioadei în care se aniversează Zilele TUIAȘI. Sărbătorim profesori seniori, profesori emeriți, iar studenții pregătesc tot felul de manifestări. Evenimentele sînt foarte importante, de aceea este o activitate continuă a universității”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul TUIAȘI.
În cea de-a doua parte va avea loc programul de învățământ și formare profesională din Uniunea Europeană pentru mobilitate și cooperare la nivelul învățămîntului superior în Europa, Erasmus Open Door și va cuprinde următoarele activități: recitalul corului „Armonia” al studenților de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată; prezentarea programului Erasmus Plus și premierea concursului de fotografie desfășurat în ziua precedentă.
„Universitatea consideră că prin tradiție și prin ceea ce cîștigă în fiecare an ca prestigiu, are ocazia de a sărbători zilele universității care este, într-adevăr, o sărbătoare de suflet și pentru cei 14.000 de studenți și pentru profesorii lor”, a declarat conf. univ. dr. Irina Lungu, prorector responsabil cu Relații Internaționale și Imagine Universitară la TUIAȘI. Zilele instituții de învățămînt superior se vor încheia cu un spectacol de gală în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Spre deosebire de anul trecut, aniversarea nu va debuta cu Simpozionul de Istorie a Învățămîntului și Științelor Tehnice, ci cu acordarea premiilor de excelență din Senatul Festiv.
Adaugă un comentariu