De Ziua Monarhiei, „Cuza” l-a omagiat pe Regele Mihai I
Academia de gardă 16 mai 2012 Niciun comentariu la De Ziua Monarhiei, „Cuza” l-a omagiat pe Regele Mihai I 6Marți, 8 mai, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a acordat distincția de Doctor Honoris Causa Majestății Sale, Regele Mihai I al României, în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu Duda. Ceremonia de învestitură a avut loc la Palatul Elisabeta, din București, în Sala Regilor, începînd cu ora 17.00, iar evenimentul a fost primul din seria celor care au fost pregătite pentru a marca, pe 10 mai, Ziua Monarhiei.
În deschidere, rectorul universității, prof. univ. dr. Vasile Ișan, a subliniat importanța zilei, care rămîne în istorie ca un „moment privilegiat” și a menționat principalul motiv care a determinat Senatul Universității să ofere distincția academică Regelui Mihai I. „Gîndurile, faptele, dezideratele Majestății Sale s-au suprapus bună și lungă durată de timp cu istoria contemporană a României. Din acest motiv, am hotărît să acordăm Majestății Sale titlul de Doctor Honoris Causa al Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, universitate a cărei existență s-a suprapus, în cea mai bună perioadă, cu existența și viața Casei Regale a României”.
Ulterior, prof. univ. dr. Alexandru Platon, membru al Senatului UAIC, a prezentat în fața principilor și a delegației de la Iași Laudatio, discurs în care s-a accentuat rolul pe care Majestatea Sa, Regele Mihai I, l-a avut în istoria contemporană a românilor, dar mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada postbelică. „Este de ajuns să se reamintească faptul că actul de la 23 august 1944, înfăptuit de Majestatea Sa printr-un gest al cărui curaj extraordinar era, de bună seamă, întărit de intuiția clară a marelui imperativ al momentului, a cărui nesocotire risca să pericliteze ființa statului român, a salvat România de la un dezastru sigur, reintroducînd-o în grupul Națiunilor Unite, unde atît tradiția, cît și interesele politice o așezau în chip firesc.” Mai tîrziu, „în perioada reconstrucției postbelice, refuzul suveranului de a aproba documentele elaborate de un executiv (Guvernul doctorului Petru Groza), impus la presiunile Kremlinului, nu constituie decît manifestarea cea mai evidentă a acestui imbold, prin care Mihai I al României s-a erijat, atunci, în apărător al democrației și valorilor naționale”.
„Omagiu pentru România democratică”
Pe diploma pe care conducerea UAIC a oferit-o Regelui Mihai I s-a menționat încă o dată punctul de vedere al universității care a contribuit la oferirea distincției academice, și anume, faptul că suveranul „a servit, întotdeauna, cu loialitate, abnegație și curaj interesele fundamentale ale poporului român”. În discursul Regelui, prezentat delegației de către Alteța Sa Regală, Principele Radu, acesta a menționat că „eu nu privesc acest gest ca pe o recompensă personală, ci mai degrabă ca pe un omagiu adus generațiilor care au suferit pentru a vedea România democratică, prosperă și liberă. Tinerii de astăzi de pe băncile UAIC se vor bucura de roadele acestor binecuvîntări, în deceniile care vor urma”.
Delegația oficială a UAIC a fost reprezentată de 28 de profesori, rectorul instituției, președintele și membri ai Senatului, prorectori și decani.
Iulia CIUHU
Mădălina OLARIU
Adaugă un comentariu