Decanul Facultății de Medicină Generală, acuzat că a primit șpagă un ceainic și o tavă de argint
Academia de gardă 2 decembrie 2014 Niciun comentariu la Decanul Facultății de Medicină Generală, acuzat că a primit șpagă un ceainic și o tavă de argint 32Luni, 24 noiembrie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus luarea măsurii controlului judificiar pe toată durata urmăririi penale în cazul prof. univ. dr. Doina Azoicăi, decanul Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași. Conform procurorilor, aceasta ar fi luat mită o tavă de argint și un ceainic drept mulțumire pentru facilitarea înmatriculării la studii a unui student străin, fiul cetățeanului marocan Haizoun el Houssine.
În acest moment, conform dispozițiilor date de DNA, prof. univ. dr. Doina Azoicăi nu are dreptul de a-și exercita funcția de decan și îi este interzisă comunicarea cu celelalte persoane menționate în dosar. „În ziua de 22 noiembrie 2014, prin intermediul lui Agha Romeen și al altor persoane, inculpata Azoicăi Doina a primit de la inculpatul Haizaoun El Houssine o tavă placată cu argint, potrivit inscripției existente pe aceasta, și un ceainic (posibil tot din argint), drept răsplată pentru faptul că, anterior, acceptase, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau, în calitate de decan al Facultății de Medicină Generală Iași, înscrierea, în cadrul acestei instituții, a fiului inculpatului Haizoun El Houssine”, se precizează în comunicatul remis presei de DNA.
În aceeași zi în care DNA a trimis înștiințarea cu privire la aplicarea măsurii de control judiciar asupra decanului UMF, Consiliul de Administrație al universității a înaintat un comunicat prin care susține că acuzația de luare de mită este falsă. „Considerăm că este ridicol ca un gest simbolic al unui coleg din spaţiul arab – tava şi ceainicul sînt simboluri ale zonei islamice – să fie privit ca o luare de mită, cu atît mai mult cu cît acest cadou a fost trimis prin colet poştal, la sediul universităţii, doamna decan nefiind în localitate. […] Considerăm acuzațiile ca făcînd parte dintr-o campanie de defăimare, un afront nu numai la adresa comunităţii academice şi medicale, ci şi la adresa justiţiei din România”, se specifică în comunicat.
Poziția din comunicat a fost întărită și de rectorul UMF, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, care este sigur că lucrurile se vor termina favorabil pentru prof. univ. dr. Doina Azoicăi.
„A ocupat postul de decan în mod legal. Nu poate să își exercite funcția pentru că, pe moment, este suspendată, dar rămîne decan al facultății. Un prodecan a preluat o parte din atribuțiile care țin de fișa postului, dar atribuțiile celelalte îi rămîn doamnei Azoicăi, iar ea este în continuare un posibil candidat la funcția de rector”, a declarat acesta. Rectorul a precizat că își va încheia mandatul anul viitor, iar decanul este una dintre persoanele care va candida pentru locul rămas liber.
Momentan, prof. univ. dr. Doina Azoicăi nu are dreptul de a părăsi Iașul fără acordul procurorului și va trebui să se prezinte la Poliție de cîte ori va fi chemată.
Adaugă un comentariu