Elevii au luat locul studenților timp de o săptămînă
Academia de gardă 13 aprilie 2014 Niciun comentariu la Elevii au luat locul studenților timp de o săptămînă 26În cadrul programului „Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun” care s-a desfășurat în perioada 7-11 aprilie instituțiile de învățămînt superior au fost vizitate de peste 3000 de elevi din toate zonele Moldovei.
La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) activitățile din cadrul Școlii Altfel au fost reunite sub denumirea de „Porți deschise permanent”. Pe parcursul celor cinci zile, aproximativ 2500 de elevi din județele Moldovei au vizitat facultățile din cadrul universității, biblioteca, laboratoarele 3D, Ferma „V. Adamachi”, biobaza, baza sportivă, Aula Magna și cantina USAMV Iași. „Cel mai apreciat a fost Centrul de Vizualizare Avansată, unde tinerii au avut posibilitatea să vadă cum se poate studia cu ajutorul tehnicilor inovative din domeniul IT, cum ar fi tehnologia 3D. De asemenea, elevii s-au arătat interesați și de consultațiile demonstrative din clinicile de medicină veterinară sau de laboratoarele de cercetare și utilajele agricole”, a declarat Marilena Șchiopu, responsabil al Departamentului de Promovare și Imagine la USAMV Iași.
De asemenea, și la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) grupurile de elevi au vizitat fiecare dintre cele 11 facultăți. În cadrul vizitelor, elevii au putut participa la experimente în laboratoarele de robotică și inteligență artificială, în laboratoarele de calculatoare încorporate sau la experimente privind energia regenerabilă hidro și eoliană. „La TUIAȘI, totul s-a desfășurat conform desfășurătorului și deși nu avem încă un număr concret al elevilor care ne-au vizitat universitate, a fost o medie de aproximativ trei – patru clase la fiecare facultate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector pe relații internaționale și imagine universitară la TUIAȘI. De asemenea, elevii au fost prezenți la High School Science Projects, manifestare în cadrul căreia au fost prezentate realizările individuale sau colective ale elevilor și cadrelor didactice din învățămîntul preuniversitar.
Și Muzeul Literaturii Române (MLR) a organizat în această perioadă o serie de evenimente pentru elevi. În afara expozițiilor permanente au fost organizate și unele temporare, Muzeul Vasile Pogor găzduind și expoziția „Chic. Doamne de altădată”. „De obicei încurajăm copiii să participe la prezentările pe care le avem și au fost impresionați atît de expoziția permanentă cît și de obiectele expuse în cadrul «Chic. Doamne de altădată». Pînă în momentul de față muzeul Vasile Pogor a fost vizitat de 400 de elevi și adulți însoțitori”, a declarat Andreea Tacu, muzeograf la muzeul Vasile Pogor.
„Să știi mai multe, să fii mai bun” este un program care se desfășoară anual pe parcursul unei săptămîni din al doilea semestru școlar și constă într-un orar special format din activități cu caracter non-formal. În același timp s-a derulat și „Iași Science Festival”, organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”(UAIC) în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF).
Adaugă un comentariu