Festivalul francofonilor ieşeni, în Gala Naţională a Voluntarilor
Academia de gardă 6 decembrie 2015 Niciun comentariu la Festivalul francofonilor ieşeni, în Gala Naţională a Voluntarilor 8Festivalul „Zilele Studentului Francofon” (ZSF), organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI), s-a calificat în etapa finală a Galei Naţionale a Voluntarilor, la secţiunea Proiectul de voluntariat al anului, în domeniul Artă şi Cultură. Ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi organizat în luna mai a anului 2015, festivalul şi-a propus să aducă în mediul studenţesc ieşean un proiect care să cuprindă amenajări artistice ale spaţiului, elemente de artă vizuală modernă şi arta spectacolului şi nu în ultimul rînd, să determine tinerii să se implice în recondiţionarea habitatului studenţesc şi să devină interesaţi de schimbarea lumii în care trăiesc. „M-am bucurat foarte mult atunci cînd am aflat că ZSF-ul a intrat în finala Galei Naționale a Voluntarilor, nu atît pentru că ar fi consacrat vreo realizare personală, ci mai mult pentru că a fost un fel de confirmare că şi o asociaţie mică, aşa cum sîntem noi, poate să facă şi lucruri mari şi că toate acestea au fost posibile numai cu ajutorul a o mînă de oameni implicaţi, entuziaşti, energici şi dornici să schimbe ceva”, a precizat Irina Brînză, coordonatoarea ediţiei din acest an a proiectului.
Alături de celelalte trei proiecte de tradiţie ale ASFI, „Bal Mascat”, „Echos Francophones” şi „Arată că-ţi pasă”, ZSF este un proiect destinat studenţilor ieşeni, cărora anul acesta le-a propus activităţi precum seri de film în aer liber, vînătoare de comori, ateliere de creaţie, teatru pe butoaie, expoziţii foto, concerte sau activităţi sportive. Principalul punct de atracţie al proiectului a fost, însă, schimbarea adusă de către tineri în campusul studenţesc Titu Maiorescu al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), prin reamenajarea fîntînii „La Balena” şi prin picturile realizate în cămine.
Numărul de voluntari implicaţi în ediţia aceasta a proiectului a fost de 30, iar numărul de ore de voluntariat desfăşurate de către aceştia a ajuns la 17640. Festivalul organizat de către francofonii ieşeni a fost nominalizat în acest an şi într-o competiţie a proiectelor organizată de UAIC, fiind premiat în luna septembrie cu suma de 1.000 de lei.
Adaugă un comentariu