Fotografiile din experiența Erasmus sînt premiate la Politehnică
Academia de gardă 25 martie 2019 Niciun comentariu la Fotografiile din experiența Erasmus sînt premiate la Politehnică 31Studenții Erasmus de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se pot înscrie, pînă pe 31 martie 2019, la concursul intitulat „Rock – on TUIASI – Erasmus+. Experiența mea de neuitat”. Competiția se adresează atît studenților de la TUIASI care au plecat la cursuri în străinătate cel puțin o dată prin programul Erasmus+ (outgoing), cît și celor din alte țări care se află în prezent la universitatea ieșeană prin acest proiect (incoming). Concursul este inițiat de Prorectoratul de Relații Internaționale de la TUIASI.
Fiecare student care vrea să participe la concurs trebuie să trimită maximum trei fotografii la adresa international@tuiasi.ro și să le denumească sub forma Nume_prenume student_categoria (incoming/outgoing). Studenții străini înscriși la TUIASI prin programul Erasmus+ trebuie să atașeze în mesajul trimis o scurtă descriere a fotografiei, facultatea la care își desfășoară mobilitatea, anul stagiului și țara de unde vin. Cei de la TUIASI care au participat la un astfel de program trebuie să scrie și ei o scurtă descriere a fotografiei, perioada mobilității și țara unde a avut loc stagiul Erasmus+.
„Mobilitatea Erasmus+ reprezintă pentru orice student pregătire academică internațională, dar mai ales, prietenii și legături pe viață. Sîntem convinși că în acest an vom avea o participare numeroasă și vom trăi emoții intense alături de studenții Erasmus+, prin descrierile creative ale fotografiilor care vor fi parte din jurizare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, Prorector Relații Internaționale la TUIASI.
După ce studenții își înscriu fotografiile la concurs, urmează ca acestea să fie jurizate de reprezentanții Prorectoratului de Relații Internaționale de la TUIASI și premiate între 1 și 12 aprilie. Pentru fiecare categorie de studenți care participă la concurs, fie outgoing, fie incoming, există trei cîștigători. La final, pentru acești studenți se organizează o expoziție cu fotografiile lor în Corpul T al Rectoratului de la TUIASI, timp de cincisprezece zile, de pe data de 15 aprilie pînă pe 30 aprilie.
Prima ediție a concursului „Rock – on TUIASI – Erasmus+. Experiența mea de neuitat” s-a desfășurat în 2017, anul acesta fiind cea de-a doua ediție.
de Diana NECHITA
Sursa foto: Cotidianul 24:ORE Iasi
Adaugă un comentariu