Locuri la buget la Facultatea de Teatru pentru cele mai bune cronici de spectacol
Academia de gardă 11 martie 2019 Niciun comentariu la Locuri la buget la Facultatea de Teatru pentru cele mai bune cronici de spectacol 103La începutul acestei luni, la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), a fost lansată prima ediție a concursului intitulat „Critica de spectacol. În căutarea cronicii ideale”, dedicat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Cei care doresc să se înscrie la competiție trebuie să trimită un mesaj la adresa de e-mail ceamaibunacronicadeteatru@yahoo.com pînă la data de 31 martie, înscrierile fiind deschise începînd de pe 4 martie. Mai apoi vor participa la atelierul de scriitură critică, susținut de lect. univ. dr. Călin Ciobotari, critic de teatru, în perioada 5 – 6 aprilie 2019.
Ultima etapă a concursului constă în aplicarea cunoștințelor acumulate, astfel că tinerii vor scrie o cronică a unui spectacol de teatru vizionat în luna aprilie. Rezultatele în urma jurizării desfășurate în perioada 1 – 4 mai 2019 vor fi afișate pe data de 5 mai 2019. „O cronică bună de teatru trebuie să pornească de la analiza textului pînă la detalii de coregrafie sau scenografie. Anul acesta are loc prima ediție a concursului care are ca scop principal atragerea tinerilor către sălile de spectacol, atît din Iași, cît și din alte orașe ale regiunii Moldova. Cei care vor cîștiga, au prioritate la Facultatea de Teatru a UNAGE deoarece acest concurs se desfășoară ca un examen de admitere pentru ei”, a declarat lect. univ. dr. Călin Ciobotari, coordonator al proiectului.
Cîștigătorii vor avea asigurat un loc la buget la Facultatea de Teatru a UNAGE, la secția „Management cultural”, iar textul scris de ei va fi publicat în presa ieșeană. Pe lînga acestea, în funcție de locul ocupat în clasamentul final, studenții vor primi și cărți în valoare de 200, 300 sau 500 de lei. Nu există un număr limitat de înscrieri, fiind posibil să fie aleși mai mulți cîștigători ai concursului dacă „au cronici foarte bune”, conform organizatorilor. Concursul nu se adresează doar tinerilor din Iași, ci și celor din Suceava, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău și Galați.
de Diana NECHITA
sursa foto: Societatea Muzicala
Adaugă un comentariu