Matei Vișniec a fost numit Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași

Academia de gardă, Informare Niciun comentariu la Matei Vișniec a fost numit Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași 34

Dramaturgul Matei Vișniec a primit vineri, 5 octombrie 2018, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE). Evenimentul a avut loc la Casa Balș, sediul Rectoratului UNAGE, în sala „Eduard Caudella”, de la ora 11.00. Ceremonia a fost prezidată de rectorul universității, prof. univ. dr. Atena-Elena Simionescu, care a rostit și cuvîntul de bun-venit. „Laudatio”, discursul în care a fost prezentată cariera și realizările lui Matei Vișniec, a fost citit de către prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, cadru didactic la Facultatea de Teatru. „A fost un moment foarte emoționant pe care îl așteptam de multă vreme, datorită maestrului Vișniec și a carierei lui strălucitoare. Este o personalitate puternică și un creator valoros de poezie, teatru și romane”, a declarat după eveniment prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță despre compunerea și rostirea discursului „Laudatio” pentru Matei Vișniec.

În sală, publicul a fost compus, în principal, din studenți și cadre didactice de la Facultatea de Teatru, însă au fost prezenți și studenți de la specializări de muzică, precum și membri ai corului UNAGE. De asemenea, alături de studenți au venit și cîțiva dintre cei mai buni prieteni ai artistului, cărora acesta a ținut să le mulțumească, în discursul său, pentru prezență și pentru prietenia lor. Cuvîntarea lui Matei Vișniec s-a învîrtit în jurul momentului în care acesta a descoperit atracția față de teatru, pe la 7-8 ani, atunci cînd a venit circul în Rădăuți, satul său natal. „Satul parcă înflorea atunci cînd venea circul”, a spus dramaturgul, privind în jur, la tinerii studenți.

Matei Vișniec a fost propus pentru acest titlu de către conf. univ. dr. Raluca Bujoreanu Huțanu, decan al Facultății de Teatru. În 1987, dramaturgul a fugit din România și a cerut azil politic în Franța, unde a obținut cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze.

Imediat după ceremonia care a durat aproximativ două ore, a avut loc, în aceeași sală, lansarea a trei volume aparținînd lui Matei Vișniec, „Ultimele zile ale occidentului”, „Cabaretul cuvintelor” și „Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă”.

Sursa foto: http://www.tvr.ro/matei-visniec-cand-obosesc-de-viata-scriu-un-roman_16742.html#view

Autor:

Lorel Atomei

Student, blogger (din cînd în cînd) și un cinic desăvîrșit.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top