Mediciniștii se pregătesc pentru rezidențiat

Academia de gardă Niciun comentariu la Mediciniștii se pregătesc pentru rezidențiat 11
Mediciniștii se pregătesc pentru rezidențiat

La concursul de intrare în re­zi­denţiat organizat de Ministerul Sănătăţii pe 23 noiembrie s-au înscris 1.070 de candidați ieșeni. Din­tre aceștia, 694 au optat pentru me­dicină, 294 pentru medicină den­ta­ră și 100 pentru farmacie. Concursul propriu-zis va avea loc în șase centre universitare din țară. „La medicină sînt 1,20 pe un loc, la medicină dentară 4,20 pe loc și la farmacie 1,40 pe loc. În ultimii ani cele mai so­licitate specializări au fost cardiologia, gastro-entero­lo­gia și psihiatria. Mai puțin solicitate au fost chirurgiile. Repartiția pe specialități se va face la o săp­tămînă după ce se încheie re­zi­den­țiatul”, a declarat prof. univ. dr. Ma­ria Stamatin, prorector al Uni­ver­sităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi, responsabil cu activitatea rez­iden­ţi­lor şi Edu­ca­ţia Medicală Continuă.

În Iași, la concursul de rezi­den­țiat de anul acesta, pentru do­me­niul medicină s-au scos 20 de locuri la specialitatea pediatrie, 18 locuri pentru psihiatrie, 17 pentru chirurgie generală, 16 pentru me­di­cină internă, 16 pentru anestezie și terapie intensivă, 16 obstetrică-ginecologie. Pentru medicină den­ta­ră au fost scoase la concurs cîte 15 locuri pentru endodonție, orto­don­ție și ortopedie dento-facială, parodontologie și protetică denta­ră, iar pentru farmacie au fost alocate 19 locuri la farmacie clinică.

Dosarul de înscriere al candidatului trebuie să conţină urmă­toa­rele documente: cererea de înscriere la concurs, centrul universitar şi domeniul pentru care con­cu­rează. În cerere, candidaţii vor menţiona acordul pentru folosirea numelui şi pentru afişarea rezultatului pe Internet, xerocopia bu­le­tinului/ cărţii de identitate sau a paşaportului, copia le­ga­lizată a di­plomei de licenţă de medic, stoma­tolog sau farmacist.

Autor:

Doina SÎRBU

Redactor la Opinia studențească, student la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top