Noi metode de deprindere a limbii franceze

Academia de gardă Niciun comentariu la Noi metode de deprindere a limbii franceze 6
Noi metode de deprindere a limbii franceze

Între 4 și 6 decembrie 2014, în cadrul Centrului de Reușită Universitară (CRU) al Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Institutul Francez din Iași a organizat un stagiu de per­fec­ționare continuă numit „Organizarea unui proiect de colaborare on-line” pentru cursurile de limbă franceză. Evenimentul a fost destinat profesorilor de franceză din învățămîntul primar, secundar și superior și celor care predau pentru secțiile bilingve francofone și pentru filierele universitare francofone din regiunea Moldovei.

Formatorul invitat a fost profesorul Claude Springer, cercetător în domeniul didacticii limbilor străine la Universitatea din Aix-Marseille, din Franța. Acesta a vorbit despre diverse metode de predare, de notare, de apreciere și de obținere a performanțelor îm­pre­ună cu elevii, precizînd că, în prezent este posibilă colaborarea online cu una sau mai multe clase de elevi aflate la distanță, în scopul deprinderii comunicării în limba franceză. Profesorii au fost îndemnați să facă apel la mijloacele pedagogiei proiectului sau ale dialogului intercultural, prin utilizarea interfețelor oferite de noua generație web.

Potrivit organizatorilor, „a­cest stagiu de perfecționare oferă posibilitatea ca, plecînd de la exemple concrete, să se stabilească maniera în care se poate redacta și pune în prac­tică un proiect construit în jurul tehnologiilor in­for­mației și ale comunicării destinate predarii”.

Autor:

Diana GAINA

Libertatea mă definește, sînt dinamică și deschisă pentru tot felul de experiențe. Îmi place să cunosc oameni noi și povești inedite prin care să se reflecte realitatea obiectivă și viața plină de culoare.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top