Profesori de la Universitatea „Cuza” au publicat un articol în revista Nature Materials
Academia de gardă 4 aprilie 2016 Niciun comentariu la Profesori de la Universitatea „Cuza” au publicat un articol în revista Nature Materials 33
Un grup de profesori de la catedra Facultății de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în colaborare cu cercetători de la universitățile Orsay și Rennes din Franța, a publicat primul articol științific din România ai cărui autori au afilierea în Iași, în revista Nature Materials, publicație din Grupul Nature, aflată pe primul loc în subdomeniul ei. Profesorii ieșeni, autori ai articolului, sînt conf. univ. dr. Cristian Enăchescu, conf. univ. dr. Laurențiu Stoleriu și prof. univ. dr. Alexandru Stancu.
Intitulat „Elastically driven cooperative response of a molecular material impacted by a laser pulse”, articolul raportează modul de comutare a moleculelor din cristale magnetice moleculare cu tranziție de spin, demonstrînd experimental și teoretic existența unui răspuns autoamplificat la iradierea laser a unui material cu tranziție de spin, în timpul expansiunii sale. Astfel, pentru prima dată, în urma studiului realizat, se înțelege în detaliu modalitatea de comutare a moleculelor între stările „low spin” și „high spin”, în cristale cu tranziție spin. Observațiile autorilor articolului deschid, prin urmare, un nou drum eficient pentru multifuncționalitate, unde magnetizarea, polarizarea și tensiunea pot fi schimbate simultan de un cumul de factori precum lumină, temperatură, cîmpuri electrice și magnetice aplicate. „Partea de modelare și simulare corespunzătoare acestui articol a fost realizată integral la Facultatea de Fizică, unde am beneficiat de dotare foarte performantă, în ceea ce privește tehnica de calcul”, a declarat conf. univ. dr. Cristian Enăchescu.
Adaugă un comentariu