România și Republica Moldova s-au întîlnit la Iași
Academia de gardă 6 martie 2012 Niciun comentariu la România și Republica Moldova s-au întîlnit la Iași 2Sîmbătă, 5 martie 2012, a avut loc prima ședință comună a Guvernelor României și al Republicii Moldova la Iași, în Sala Senat a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Cu ocazia acestei întîlniri s-au semnat documente de colaborare bilaterală, s-au pus bazele unor programe transfrontaliere, cele mai importante fiind cele din domeniul energetic și al transportului, și s-a semnat „Planul de acțiune pentru implementarea Declarației comune privind instituirea unui Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”.
La 10.30, delegația de peste Prut, condusă de către premierul Vlad Filat, a fost întîmpinată în fața UAIC de Garda de Onoare a României, urmînd ca cele două Cabinete de Miniștri să se retragă pentru o ședință cu porțile închise care a durat cu aprope o oră mai mult decît a fost stabilit în program. La conferința de presă din încheierea evenimentului, prim-ministrul României, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că este mulțumit de discuțiile purtate în Sala Senat, punîndu-se baza unei colaborări de durată cu obiective precum „apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, prosperitatea cetățenilor ambelor țări, îmbunătățirea mediului de afaceri, posibilitatea de a genera export românesc dincolo de Prut, cît și proiecte energetice de anvergură”.
De cealaltă parte, premierul Vlad Filat a recunoscut că întîlnirea a fost utilă, fiindcă „s-au întîlnit miniștri responsabilii de domenii apropiate care au putut să discute despre provocările și problemele nerezolvate pînă acum. Problemele economice au fost dominante, securitatea energetică fiind discutată în detaliu.”
La masă cu studenții
La ora 16.00 era organizată o întrevedere cu studenții basarabeni a celor doi prim-miniștri la Colegiul Național „Constantin Negruzzi”. Însă, după ce s-a lăsat așteptat o oră și jumătate, doar Mihai Răzvan Ungureanu a intrat în Sala de Festivități a colegiului, fiind însoțit de ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Cătălin Baba și de Eugen Tomac, secretar de stat pentru românii de pretutindeni la Ministerul Afacerilor Externe din România. Premierul și-a cerut scuze pentru întîrziere argumentînd că ședința comună de Guvern România – Republica Moldova a durat, spre bucuria lui, mult mai mult decît era planificat și „am reușit să transformăm un eveniment formal într-o ocazie excepțională de a construi, și voi încerca să vă răzbun pe calea aceasta”.
Constantin Vlas, președintele Asociației Tinerilor Români din Afara Granițelor, i-a înmînat premierului Mihai Răzvan Ungureanu o listă cu probleme cu care se confruntă studenții basarabeni din România, după care alți elevi și studenți din sală și-au expus personal nemulțumirile.
Problemele ridicate au fost legate de faptul că, în baza permiselor de ședere pe care le au basarabenii aici, ei nu se pot angaja. Mai mult, aceștia s-au plîns de cursul obligatoriu de limba română pe care sînt obligați să îl facă la unele facultăți, chiar dacă au dat bacalaureatul la limba română, în detrimentul învățării a unei limbi străine. Aceștia au mai reclamat și faptul că unor studenți, după ce obțin cetățenie română, li se cere să înapoieze retroactiv bursa pe care au primit-o de la statul român.
De asemenea, elevii basarabeni au reclamat faptul că numărul de locuri pe care le au rezervate în universitățile de aici nu este în concordanță cu cel de absolvenți de liceu de peste Prut, astfel încît unii sînt nevoiți să se întoarcă acasă chiar dacă ar fi vrut să urmeze și studii superioare aici.
Cei trei demnitari au răspuns la problemele ridicate de studenți, explicînd faptul că unele dintre ele le-au fost deja aduse la cunoștiință și că sînt în curs de rezolvare, promițînd că se vor interesa și în privința celorlalte. După o jumătate de oră, Mihai Răzvan Ungureanu și Cătălin Baba s-au scuzat și au părăsit sala, lăsîndu-i pe Eugen Tomac și Viorel Badea, senator pentru Europa și Asia, să continue discuțiile. Acesta din urmă a subliniat că „nu trebuie să vă simțiți complexați, sînteți la fel de stăpîni în licee și facultăți ca cei care s-au născut aici”.
Această ședintă comună de la Iași a fost prima acțiune de politică externă a Guvernului investit pe 9 februarie.
Cătălin HOPULELE
Ioan STOLERU
Adaugă un comentariu