„Școala altfel” deschide porțile universităților
Academia de gardă 1 aprilie 2013 Niciun comentariu la „Școala altfel” deschide porțile universităților 4Pentru săptămîna aceasta, de pe 1 pînă pe 5 aprilie, dedicată evenimentelor din cadrul „Școala altfel” de Ministerul Educației Naționale (MEN), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) a pregătit mai multe activități pentru elevii care vor vizita instituția de învățămînt superior.
Pe 1 și 5 aprilie va avea loc un tur al universității, pe durata căruia vor fi vizitate Centrul de Vizualizare Avansată – 3D și biblioteca, vor fi realizate consultații demonstrative în clinicile de medicină veterinară și vor fi predate lecții de peisagistică.
Marți, miercuri și joi, între 2 – 4 aprilie, universitatea va fi vizitată doar de elevii claselor de liceu de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Economic Administrativ Nr.1, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” și cei ai Colegiului Național „Costache Negruzzi”. Pentru cele 30 de clase liceale este pregătit un program special de către Departamentul pentru pregătirea didactică al universității. „Studenții, masteranzii, doctoranzii și asistenții de la cele 13 specializări ale instituției noastre își desfășoară practica pedagogică în clasele care vin să ne viziteze, cu excepția celei de la Colegiul «Costache Negruzzi», unica clasă de acolo. Elevii profesorilor mentori sînt invitați de universitate”, a declarat lect. dr. Carmen-Olguța Brezuleanu, cadru didactic al USAMV. Așadar, pe lîngă activitățile prevăzute în zilele de luni și vineri, pentru aceștia se vor desfășura lecții demonstrative, jocuri sportive libere, mese la cantină și vizualizarea camerelor din căminele universității.
Și la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași (TUIAȘI) se organizează, pe parcursul acestei săptămîni, o serie de evenimente pentru elevi. Aceștia vor putea asista la prelucrări 3D pentru modele de avioane și mașini, la crearea unor prototipuri virtuale pentru modele de încălțăminte și tricotaje sau vor putea participa la „Experimente surpriză în domeniul construcțiilor”. Unul dintre evenimente va fi cel organizat de Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial unde vor avea loc vineri, 5 aprilie, două sesiuni de „Reacții chimice spectaculoase”, în Laboratorul 10 al Corpului CH. De asemenea, cele 11 facultăți ale universității își vor prezenta laboratoarele. Liceenii vor avea prilejul să întîlnească reprezentanți ai unor firme colaboratoare ale TUIAȘI, precum și ai ligilor studențești.
Săptămîna 1 – 5 aprilie este dedicată, conform programului „Să știi mai multe, să fii mai bun” lansat de MEN, activităților extracurriculare și extrașcolare.
Daniela VORTOLOMEI
Adaugă un comentariu