„Sfîntul Dumitru” își caută bursierul
Academia de gardă 29 noiembrie 2009 Niciun comentariu la „Sfîntul Dumitru” își caută bursierul 2Bursa fostului rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), prof. univ. dr. Dumitru Oprea, va fi acordată pînă la sfîrșitul acestui an universitar, cînd se va alege studentul cu cele mai bune rezultate academice din perioada 2008-2009. Deocamdată s-au stabilit doar criteriile de selecție a beneficiarului.
„I-am rugat pe cei din Departamentul Media să facă, în urma unor discuții cu copiii, un draft, să îmi dau seama cum ar vedea ei atribuirea acestui premiu unui student din toată universitatea, pe ce criterii. Eu mă gîndesc oricum la cineva care să fi fost la studiile de licență, pentru că lucrurile sînt mai greluțe acolo, dar și mai ușor verificabile”.
Bani din dobîndă
Lista cu criterii a fost încredințată de către prof. univ. dr. Dumitru Oprea studenților care fac parte din Senatul UAIC, urmînd ca aceștia să vină cu niște propuneri concrete pînă la sfîrșitul săptămînii curente. „Am investit toată încrederea în copiii din Senat”, a mai declarat fostul rector.
Studentului care va fi desemnat cîștigătorul bursei i se vor vira în cont în jur de 400 de euro, dobînda cumulată pentru suma de 10.410 euro pe perioada 2008-2009. Banii au fost depuși de fostul rector Dumitru Oprea în contul universității în octombrie 2008, cu ocazia Zilelor Universității. Deși inițial premierea urma să aibă loc la festivitățile de aniversare a 150 de ani de la fondarea UAIC, Oprea ia în calcul și posibilitatea înmînării premiului pînă la sfîrșitul anului universitar: „mă gîndeam că în perioada asta de criză, să-i dau bietului student banul acum, iar apoi să participe la festivitatea de atunci, din 2010”.
Bursa „Sfîntul Dumitru” a fost inițiată de către fostul rector al UAIC în octombrie 2008, atunci cînd suma de 10.410 euro a fost depusă în contul universității. Doi dintre cei mai buni studenți ai instituției de învățămînt urmau să primească dobînzile cumulate pe cei doi ani de studiu, 2009-2009 și 2009-2010. Pe lîngă această donație, europarlamentarul a mai instituit o bursă, la școala generală din satul său natal, Mănești, în contul căreia intenționează să depună 2.610 euro.
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu