Stagii de practică plătită pentru studenții de la Economie
Academia de gardă 29 octombrie 2018 Niciun comentariu la Stagii de practică plătită pentru studenții de la Economie 19Studenții de la Facultatea de Economie și Administrea Afacerilor (FEAA) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) vor beneficia de stagii de practică plătite în cadrul proiectului „Simulator de Carieră”, care presupune ca studenții să facă un internship la OTP BankRomânia SA. Acesta își propune să recruteze 80 de studenți din Iași, dintre care 40 vor lucra în primul an al proiectului, iar restul în cel de-al doilea an.
Stagiile vor începe din semestrul al II-lea al acestui an universitar, iar cei care vor să participe la acestea trebuie să fie înscriși la una din specializările, Finanțe și bănci, Științe economice sau Administrație publică, care necesită practică ce poate fi echivalată. Studenții vor beneficia de o subvenție de participare la practică în valoare de 1000 de lei, pe durata intregului internship, adeverințe de practică și recomandări, iar stagiul va avea o durată de trei-patru săptămîni. La finalul proiectului, după cei doi ani, cei 80 de studenți se pot înscrie la un concurs pe bază de proiecte, iar primii 13 vor primi încă 1000 de lei. „La finalul stagiului 44% din cei care au făcut practică trebuie să se angajeze la OTP sau la orice altă instituție de profil. La selecție vor fi «primii veniți, primii serviți» și o să ținem cont de principiul egalității de șansă, astfel oferim o șansă și studenților din mediul rural și celor de etnie rromă”, a declarat coordonatorul proiectului prof. univ. dr.Bogdan Capraru, de la FEEA.
În proiectul „Simulator de Carieră” sînt implicați trei parteneri, respectiv UAIC, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și OTP Bank. În cadrul său,130 de studenți vor beneficia de stagii de practică. Proiectul este finanțat din Fondul Social European și este implementat de Fundația Dreptul la Educație
Adaugă un comentariu