Studenţii de la Cuza se pregătesc pentru proba scrisă la licenţă
Academia de gardă 6 aprilie 2015 Niciun comentariu la Studenţii de la Cuza se pregătesc pentru proba scrisă la licenţă 70Anul acesta, studenţii de la Facultăţile de Chimie, de Psihologie și Stiințe ale Educației şi de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) vor susţine, pe lîngă prezentarea lucrării de licență, și un examen scris. Prin acesta se vor verifica cunoștințele teoretice fundamentale şi de specialitate ale studenţilor la finalul ciclului de licență. Numai la Facultatea de Drept se va introduce proba scrisă începînd de anul viitor.
La Facultatea de Chimie proba scrisă va dura trei ore, iar programa cuprinde 31 de tematici, 24 vor fi din disciplinelele trunchiului comun şi şapte tematici corespunzătoare disciplinelor din anul al III-lea, specializarea Chimie. Dintre acestea, candidaţii vor primi doar cinci subiecte, patru dintre ele cuprinzînd cunoştiinţele de bază şi una din tematica corespunzătoare anului al III-lea de specializare. Şi la Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației această probă va consta într-o selecție de teme din principalele cursuri de specialitate care trebuie completate de o bibliografie recomandată de profesori. „Am introdus un astfel de examen deoarece a fost scoasă admiterea la facultate și dorim ca măcar la sfîrșitul ciclului de licență studentul să treacă printr-un examen de cunoștințe”, a declarat prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la UAIC.
Studenții specializării „Matematică” vor susține o probă scrisă cu subiecte din disciplina Matematică, iar cei de la specializărea „Matematică Informatică” vor susține proba pentru ambele specializări.
Structura subiectelor constă într-o parte comună tuturor studenților de la o secție, şi conţine o parte din materia anilor I și al II-lea, iar partea a doua depinde de tema în care se încadrează lucrarea de licență a fiecărui candidat.
La Facultatea de Drept proba scrisă de la licenţă va avea structură de tip grilă, la fel ca la examenul de admitere. „Din exigenţele legii educaţiei am luat această decizie. Proba scrisă va consta într-o sută de întrebări după un procedeu de la metoda de examinare de la admitere la profesiile juridice, precum magistratura şi avocatura. Hotărîrea de consiliu a fost luată acum trei ani, a fost validată de către Senat şi în mod normal se aplică începînd cu seria de la momentul luării hotărîrii”, a declarat prof. univ. dr. Toader Tudorel, decanul Facultăţii de Drept. Astfel, promoţia care va susţine lucrarea de licenţă în vara 2016, va fi prima care va da şi examen scris.
Adaugă un comentariu