Studenții din campusul „Tudor Vladimirescu” concurează pentru cazare gratuită
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 12 noiembrie 2018 Niciun comentariu la Studenții din campusul „Tudor Vladimirescu” concurează pentru cazare gratuită 68Au început înscrierile pentru concursul „Cea mai tare cameră de cămin din Campusul «Tudor Vladimirescu»”, organizat de Direcția Servicii Studențești (DSS) a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Studenții își pot înscrie camerele pînă pe data de 30 noiembrie pentru a putea cîștiga cazare gratuită pînă la finalul anului universitar.
Juriul, format din ing. Bogdan Budeanu, directorul DSS de la TUIASI, alături de un profesor care încă nu a fost anunțat și trei reprezentanți ai studenților, va evalua, în perioada 1-8 decembrie, fiecare cameră în funcție de criterii cum ar fi originalitatea, decorațiunile, nivelul de curățenie sau de cît de mult s-a investit în modernizarea ei, apoi, fotografiile cu camerele selectate vor putea fi votate pe Facebook. Cîștigătorii vor primi cazare gratuită pînă la finalul anului universitar, în timp ce al doilea și al treilea loc vor fi scutiți de plată pînă în luna aprilie inclusiv. În cazul în care studenții beneficiază deja de cazare gratuită, vor primi un voucher egal cu suma economisită pe cazare pe care îl vor putea folosi la cantină.
„Chiar dacă nu s-a făcut multă publicitate încă, avem deja cîteva camere înscrise. Avînd în vedere că anul acesta premiul va consta în șapte luni de gratuitate, spre deosebire de anul trecut, cînd gratuitatea a însemnat doar perioada aprilie-iunie, ne așteptăm la mult mai multe camere”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, director DSS de la TUIASI. De asemenea, el a mai spus că în acest an jurizarea va fi lăsată la mîna studenților, chiar dacă vor fi prezente și două cadre didactice, și va fi determinată de numărul de like-uri. Camerele vor putea fi votate ca și în anii precedenți prin like-uri pe Facebook în perioada 1-9 decembrie, urmînd ca rezultatele finale să fie afișate pe 10 decembrie. La fel ca anul trecut, se pot înscrie toți studenții cazați în Campusul „Tudor Vladimirescu”, mai puțin cei din căminele T20 și T21.
În camera care a cîștigat ediția trecută, desfășurată în perioada 16 martie – 5 aprilie 2018, s-au investit, conform lui Dănuț Marian Onu, unul dintre studenții cazați acolo, aproximativ 1.500 de lei. Atunci, juriul a fost format din prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, pe atunci prorector responsabil cu relația cu studenții al TUIASI, ing. Bogdan Budeanu și șase reprezentanți ai studenților care au evaluat cele 22 de camere înscrise în concurs.
Sursa foto: campus.tuiasi.ro
Adaugă un comentariu