Studenții francofoni au colorat campusul Titu Maiorescu
Academia de gardă 25 mai 2014 1 comentariu la Studenții francofoni au colorat campusul Titu Maiorescu 22Peste 1000 de studenți au participat la evenimentele organizate săptămîna trecută în cadrul festivalului „Zilele Studentului Francofon” (ZSF). Începînd de miercuri, 21 mai, pînă pe 25 mai, tinerii au putut lua parte la aproximativ 15 activități organizate de Asociația Studenților Francofoni (ASFI) din Iași.
Una dintre noutățile ediției din acest an al evenimentului a fost „Colorează pașii studenției tale” în cadrul căruia ASFI, împreună cu mai mulți artiști locali au pictat Campusul „Titu Maiorescu”. Astfel, fîntînile, băncile și pubelele din față „La Balena” au fost vopsite în grafitti, în timp ce pe fațada balcoanelor de la căminele C6, C7 și C8 au fost desenate chipurile lui Alexandru Ioan Cuza, A. D. Xenopol sau Titu Maiorescu.
„Sîntem foarte mulțumiți de modul în care a evoluat proiectul nostru pînă acum. A atins cel mai înalt nivel, festivalul fiind făcut în mod special pentru studenți, în rîndul cărora am avut parte de o receptivitate foarte mare” a declarat Lorena Coșman, de la Departamentul Relații Externe al ASFI.
În cele cinci zile ale ZSF au mai fost organizate activități precum teatru pe butoaie, un concert de muzică folk la care a fost prezent și Adi Beznă, activități sportive (fotbal, tenis de masă, șah, curse cu saci) sau o vînătoare de comori.
Evenimentul s-a încheiat cu „Gala ZSF”, în cadrul căreia cei mai harnici dintre voluntarii ASFI au primit distincții și premii.
Un comentariu
Admitere, admitere, admitere!