Studenții vor să conteze într-un procent mai mare la alegerile rectorilor

Academia de gardă Niciun comentariu la Studenții vor să conteze într-un procent mai mare la alegerile rectorilor 18
25%

Federațiile și organizațiile studen­țești au demarat o serie de evenimente pentru ca studenții să capete 25% drept de reprezentare în viitoarele alegeri ale rectorilor. Miercurea trecută, pe 22 aprilie, Uniunea Studenților din Ro­mâ­nia (USR) a susținut o manifestare la nivel național prin care s-au adunat semnături pentru a susține acestă cau­ză. La Iași, membrii uniunii s-au adunat în fața Casei de Cultură a Studenților (CCS), de la ora 13.00.

„Avînd în vedere că astfel de ma­ni­­­­festări s-au desfășurat în mai multe centre universitare și s-au strîns sem­nă­­turi la nivel național, cred că acestea ar trebui luate în considerare de comisiile de educație din cadrul Guvernului și al Parlamentului. S-a dat drumul și la o petiție on line care poate fi semnată de oricine”, a declarat Claudiu Căpri­oară, vicepreșe­dinte USR pe Zona Est. Pe țară s-au strîns aproximativ 15.000 de semnături, dintre care aproape 4.000 în centrul universitar ieșean. Acestea vor fi centralizate, urmînd ca săptămîna aceasta peti­țiile să fie depuse la comisiile parlamentare.

Astfel de evenimente se desfășoară încă de la începutul lunii aprilie. Între 2 și 5 aprilie a avut loc Adunarea Ge­nerală a Alianţei Naţionale a Orga­nizaţiilor Studenţeşti din Români­a ­(ANOSR) în care s-a discutat faptul că universitățile nu au manifestat o preocupare reală pentru a se asigura că studenților le sînt respectate drepturile. Astfel, pe 8 aprilie a avut loc o grevă japoneză în mai multe centre universitare din România precum Iași, București și Cluj. „Studenții din toată țara doresc ca aceștia să conteze într-un procent de 25% din electoratul ale­gerilor rectorilor, un drept ce a fost restrâns încă din 2011 prin noua Lege a Educației. În cadrul ședinței din Sena­­tul Universității «Alexandru Ioan Cuza» (UAIC) din Iași, am invitat membrii Senatului să susțină inițiativa de mo­di­­ficare a legislației la nivel na­ți­onal, marea majoritate fiind deschisă acestei idei. Dacă nu se întîm­plă nimic anul acesta, pentru următorii patru ani, acest subiect va fi lipsit de relevanță, urmă­toa­rele alegeri pentru pozițiile de rector având loc abia în anul 2020”, a declarat Luca Ciubotaru, reprezentant al studenților în Senatul UAIC și participant la Adunarea Generală ANOSR de la Cluj Napoca.

Momentan, procentele voturilor studenţilor pentru alegerea rectorului variază între 4 şi 12%, în funcție de fiecare universitate. În luna mai, conform Legii Educației Naționale, se va vota în fiecare universitate dacă rectorul se va alege prin concurs de do­sare sau vot uninominal, la care vor vota cadrele didactice și studenții reprezentanți în Consiliile Facultăți­lor, în Senat și în Consiliul de Ad­mi­nistrație.

Autor:

Ana-Maria BUCUR

Redactor-șef la Opinia studenţească, studentă în anul al treilea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top