Un profesor al Universității Tehnice s-a spînzurat pe holul instituției
Academia de gardă 2 decembrie 2015 Niciun comentariu la Un profesor al Universității Tehnice s-a spînzurat pe holul instituției 29Miercuri seară, 25 noiembrie, prof. univ. dr. Ioan Crăciun, cadru didactic al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), a fost găsit de către colegii săi spînzurat de balustrada unei scări interioare din holul Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului. În vîrstă de 48 de ani, profesorul era șeful Departamentului de Amenajări și Construcții Hidrotehnice din cadrul aceleiași facultăți. Trupul neînsuflețit al profesorului a fost descoperit în jurul orei 17.00 de către un coleg al său de departament care a sunat la numărul unic de urgențe, iar echipajul de ambulanță care a ajuns acolo a constatat faptul că acesta avea gîtul rupt, murind cu aproximativ o oră înainte de a fi găsit.
Profesorul Ioan Crăciun era considerat a fi unul dintre tinerii de succes, care a acces la treapta de profesor anul acesta, iar prof. univ. dr. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la TUIAȘI, care a fost în comisia lui de concurs, a spus că dosarul lui „era unul extraordinar. Era un om bun și muncitor, un om de viitor. A fost un om deosebit, care își făcea treaba foarte bine.”
Probleme de sănătate sau financiare
Există două ipoteze cu privire la motivele care l-ar fi împins pe profesor să facă acest gest. În urmă cu cinci ani, a fost diagnosticat de o afecțiune dură cu care s-a luptat de-a lungul timpului.
Totodată, prof. univ. dr. Ioan Crăciun conducea unul dintre cele trei proiecte cîștigate la nivelul universității pe fonduri europene provenite prin Programul Operațional Sectorial de Creștere a Competitivității Economice (POSCCE), proiecte menite în principal să doteze laboratoarele instituțiilor de învățămînt superior cu echipamentul necesar desfășurării activității de cercetare.
Acesta se intitula „Centrul de Cercetare în Ingineria Mediului pentru Gestionarea Riscului – GRIM” și are valoarea totală de aproximativ 11 milioane de lei, existînd întîrzieri mari de plată și șansa ca acesta să nu se finalizeze. „Este director al unui program cu fonduri europene și cred că asta este cauza. Am vorbit, știu că a fost la București cu acest proiect, nu știu ce s-a discutat acolo, ce l-a adus în stadiul ăsta. Am discutat în zilele astea, era necăjit cu proiectul acesta, chiar dacă nu depindea de el. Nu a luat nimic acasă, totul era pentru facultate, dar era foarte abătut. De ce a trebuit să recurgă la gestul ăsta nu știu”, a declarat prof. univ. dr. Florin Stătescu, decanul Facultății de Hidrotehnică.
Era căsătorit și avea doi copii, ambii mici, iar tatăl său era tot absolvent de Hidrotehnică.
Adaugă un comentariu