Voluntari pentru copilării abandonate

Academia de gardă Niciun comentariu la Voluntari pentru copilării abandonate 1

Departamentul pentru Drep­tu­ri­le Omului, Refugiați și Pace (SCORP) din cadrul Societății Studenților Me­di­ciniști (SSMI) de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” va desfășura începînd cu 29 mar­tie, timp de un an, proiectul „Ajută-mă să cresc”, care este destinat copiilor a­bandonați din Secția de recuperare pe­­di­atrică a Spitalului „Elena Doam­­na” din Iași.

Proiectul este organizat în parteneriat cu organizația non-guverna­mentală „Ador copiii” și presupune realizarea unor vizite săptămînale, de vineri pînă duminică. „Ne propunem să contri­bui­m la dezvoltarea normală a copiilor, hră­ni­rea acestora și încerca­rea de a-i plasa către familii sau asistenți sociali”, a de­­clarat Ioana Benea, Vi­ce­președinte pe Relații Externe al SSMI.

Pentru înscriere este necesară re­ali­zarea unui set de analize pentru a preveni transmiterea unei posibile infecții copiilor, iar primii 20 de voluntari vor beneficia de gratuitatea analizelor. „Pî­nă acum avem 30 de voluntari, însă nu­mărul este în creștere. Cei doritori se vor putea înscrie pe tot parcursul derulării proiectului pentru că vom merge cîte șase voluntari pe zi, în cîte două ture, și vom lucra cu copii cu vîrste de peste șa­se luni, pînă la doi ani, însă pe parcurs sperăm să-i putem ajuta și pe cei sub șa­se luni”, a mai adăugat Ioana Benea.

Programele SCORP se adresează cazurilor sociale de toate vîrstele și au ca scop educarea, informarea și spriji­ni­rea comunității în domeniul asistenței u­ma­nitare și derulează primul proiect de a­cest fel.

Asociația „Ador Copiii” este o asociație non-guvernamentală care de­rulează proiecte în domeniul adopției interne, al protecției sociale a copilului și de prevenire a abandonului familial.

Iuliana LEONTI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top