Ana nu și-a terminat de scris povestea

„Ana de hîrtie” a fost cea de-a doua premieră din noua stagiune a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, fiind o piesă în regia Cristei Bilciu care pune accentul pe trăirile unei puștoaice de 16 ani care, din cauza luptei cu anxietatea și din dorința de a se integra în grupurile din jurul ei, ajunge anorexică. Premiera a avut loc pe 28 și 29 octombrie 2018, în sala „Uzina cu teatru”, începînd cu ora 19.30.

Ana, jucată de Ada Lupu, este adolescenta de 16 ani care, la un moment dat, a fost imaginea ce ne-a reprezentat pe toți – tristă, debusolată, cu o dorință arzătoare de fi acceptată de societatea în care trăiește. Problema Anei este, îndeosebi, înfățișarea ei, conflictele din familie nefăcînd decît să-i accentueze lipsa de încredere în sine și s-o facă să încerce să-și rezolve dificultățile de adaptare de una singură. Ceea ce nu înțelege adolescenta este că, prin deciziile pe care le ia, se îndepărtează din ce în ce mai mult nu doar de lumea din jur, ci și de ea însăși.

Povestea ei este fragmentată și lipsită de cursivitate, trecînd de la un moment la altul fără ca acestea să fie neapărat legate între ele. Lipsită de un punct culminant, piesa nu este decît o înșiruire de evenimente care o au pe Ana în centru și, deși jocul actoricesc al Adei Lupu este de apreciat, actrița subliniind fiecare stare de spirit a personajului prin tonalități cînd mai sobre, cînd mai impersonale și prin priviri pline de furie sau de confuzie, povestea în sine nu este decît un amalgam de clișee înghesuite într-o oră și jumătate de spectacol. Mama adolescentei, interpretată de Diana Chirilă, este tipicul figurii materne căreia nu-i pasă de copil și se concentrează doar pe relațiile sale eșuate, reproșîndu-i fetei, de fiecare dată cînd are ocazia, că „Te-am crescut singură! Săraca de mine, că nenorocitu’ ăla de tac-tu’…”. Bunica Anei, jucată de Dumitru Georgescu, este o femeie senilă care nu știe decît să-și amintească timpurile de demult, un clișeu adus pe scena românească de idealizarea anilor petrecuți în comunism.

Fără o figură masculină în viața sa, în afara de cele ale amanților mamei sale, care ba sînt marinari, ba clovni, și trăind constant în reproșurile figurilor feminine ce o înconjoară, Ana încearcă să-și dovedească de una singură că este mai bună decît familia în care a trăit. Dramele adolescentine, fuga de acasă, violul, grupurile nepotrivite de prieteni sînt cele în jurul cărora se construiește personajul principal feminin.

Anorexia, moderatorul discuției dintre inimă și creier

Printre fragmentele de viață ale adolescentei sînt inserate scurte momente muzicale în care actorii, îmbrăcați în costume cît mai bizare, interpretează melodii reconstruite pentru situația Anei. Anorexia, reprezentată de un bărbat îmbrăcat într-o rochie aurie, mulată, al cărei guler îi acoperă în intregime fața, îi fredonează „Ica, purcica”, în timp ce ea lăcrimează într-un colț al scenei. Pe ecranul din spate sînt proiectate, în timpul acestor scurte „momente artistice”, imagini cu oameni care devorează prăjituri de ciocolată, chips-uri, hamburgeri, iar Ana continuă să suspine, mărturisind că singurele lucruri pe care l-a mîncat în ultimele săptămîni au fost pachete întregi de șervețele de hîrtie.

Abundența de proiecții folosite dă întregului spectacol un aer pueril căci, uneori, atunci cînd sînt folosite videoclipuri, acestea se reiau la nesfîrșit pînă în momentul în care actrița își sfîrșește monologul. În timpul unei peripeții, fata se împrietenește cu un cîine a cărei imagine este proiectată pe ecranul din spatele ei, iar aceasta trebuie să improvizeze replici de fiecare dată cînd cîinele se uită în altă direcție sau să pretindă că îl mîingîie pe capul care este de cel puțin două ori mai mare decît întreg corpul ei.

Presupusa moarte a fetei reprezintă și încheierea piesei, încheiere în care, în încercarea reconstituirii unui show televizat, prezentatoarea, interpretată de Oana Sandu, încearcă să modereze o discuție între creierul și inima Anei și boala cu care se lupta aceasta, Anorexia.

„Ana de hîrtie” este un spectacol care descrie fragmentat și lipsit de substrat povestea unei adolescente de 16 ani, un spectacol care, în încercarea de a face vizibilă problema anorexiei în fața publicului, uită să dea și soluții pentru această boală.