Arta o poți vedea și-n beci

Înghesuiți în fața ușii de la intrarea în clădire, aproximativ patruzeci de oameni au coborît vineri, 29 martie 2019, începînd cu ora 18.00, în „beciul” Galeriei Drossu în clădirea Uniunea Artiștilor Plastici din Iași (UAP), care se află pe strada Alexandru Lăpușneanu, pentru a putea vedea expoziția „Războilor” a celor de la Five’o’shock, un grup ce artiști neomogeni, după cum ei înșiși se recomandă.

Din cauza încăperii de mici dimensiuni, Radu Carnariu, unul dintre cei de la Five’o’shock, conduce oamenii în sală în grupuri de cîte 15 sau 20de persoane. „După cum vedeți, spațiul este mic, răcoros, restrictiv și agitat. Noi sîntem cinci expozanțicărora le place foarte mult să glumească pe diverse teme, numai că această glumă a noastră îmbracă de multe ori o cămășă de forță a unei seriozități uneori trucate”, spune Radu Carnariu, fiind întrerupt din cînd în cînd de un sunet puternic, ce seamănă cu cel al unei explozii, care vinedin camera de lîngă. De la picturi abstracte, cu nume care te pot face să îți imaginezi altceva decît ceea ce vezi – „Clinical Panels”, „Demolator” sau „Plastic Homer”, colorate puternic în nuanțe de albastru, mov, portocaliuori gri, care stau agățate pe pereții mucegăiți, pînă la obiecte puse pe jos, toate acestea i-aufăcut pe oamenii din sală să zăbovească cîteva secunde în plus față de timpul pe care l-au avut la dispoziție.

„Nu este un vernisaj cu explicații, cu o figură patriarhală care debitează sentințe bune de pus în dicționar. Vă invităm în buncărul unui experiment poetic”, spune Radu Carnariu conducîndu-i pe vizitatori în a doua hrubă, așa cum o numesc ei. După ce te apleci puțin pentru a trece pe sub „zidul” care duce în celaltă încăpere, ești tentat să ai grijă pe unde mergi și aproape că te ridici pe vîrfuri cînd vezi că podeaua este plină de popcorn. Pe un panou alb, la fel ca cele folosite pentru ședințele foto, Larrsia Danilov stă în picioare, cu mîinile la spate. „Ne cerem scuze dacă orice asociere cu realitatea devine pur întîmplătoare. A fost o luptă continuă cu tot ce ne-am propus și ne-a tunat în cap, din care cel mai tare ne-a sunat acest ecou, ecou, ecoou”, spune aceasta repetînd ultimul cuvînt, pe care, ulterior, începe să îl strige și să îl lungească, aproape cîntîndu-l. Într-un colț stă așezat în fața unui birou un băiat, Gabriel Belcescu, are o chitară electrică în mînă și îi zdrăngănește corzile într-un moment mai important. „Egocentric voi fi și la război/ Voi trage în mine,/ Nu voi trage-n voi”, spune Larisa Danilov înainte de a se așeza în genunchi. Își scoate de la spate un pistol galben, de jucărie, pe care, cu mîna tremurîndă, și-l îndreaptă înspre gură. După un scurt timp în care tot ce s-a mai auzit a fost doar un fîsîit, fata se ridică și îi zice publicului să evalueze sala, după care să o evacueze.

După ce se vor termina tururile, oamenii pot reveni în „beci” pentru a privi în amănunt tablourile „de data aceasta fără a fi condiționați de timp”, spune Radu Carnariu. La fel ca un ecou, vocea lui te urmează pînă cînd găsești drumul înapoi la suprafață.

de Andreea CIBOTARIU