Augustin a făcut magia să dispară

Începutul weekend-ului trecut a strîns laolaltă părinții și copiii ie­șeni pe două rînduri la intrarea în Tea­trul „Luceafărul”. Vineri, 30 mar­tie, în timp ce părinții alergau agi­tați, cînd într-o parte cînd în alta, ca să-i prindă pe cei mai agitați, copiii, cu tricouri scoase din basme și cu gen­tuțe cu chipul lui Tweety atîrnate pe umeri, își dădeau coate ne­răbdători să vadă ce minunății are de gînd să facă magicianul Augus­tin, în timpul spectacolului de magie „Di­libum”.

După ce-a trecut prin platoul de la IUmor, Augustin s-a oprit din turul său prin țară, în Iași, promi­țînd să-i învețe pe prichindei cum stă trea­ba cu magia și cum pot să de­vi­nă chiar ei vrăjitori măcar pentru o zi. Pentru c-au trecut deja zece mi­nute de la ora stabilită pentru î­n­cepere, Augustin și Elena, asistenta sa îmbrăcată-n negru, care se miș­că dintr-o parte în alta a scenei cu mîi­nile în șolduri, au hotărît să por­nească muzica și să facă astfel spec­tatorii să își ocupe mai repede lo­curile.

O fetiță cu părul lung, prins într-o coadă care-i cade peste un tricou mov cu floricele, este prima care ur­că pe scenă alături de Augustin. Ți­nînd împreună de un veșmînt au­riu, pe care-l tot agită în aer, reu­șesc să ridice o masă mică, ale cărei pi­cioare se întîlnesc armonios la mij­loc. Doi băieți de înălțimi ase­mă­nă­toa­re sar încîntați de pe scenă și aplau­dă zgomotos, chicotind de fericire. După ce-și termină prima magie și-o însoțește pe fetiță pînă la scau­nul său, Augustin pornește printre rînduri ca să-și aleagă următorul voluntar. Un băiețel cu ochelari ne­gri și rotunzi ca de Harry Potter cască ochii a surprindere cînd ve­de c-a fost ales, iar în drum spre sce­nă i se alătură și o fetiță blondă. „Sîn­teți căsătoriți cumva? Dacă nu, vă declar soț și soție”, le spune Au­gustin amuzat, cu ochii către public. Părinții se agită și pufnesc ușor de­ranjați în scaune, iar un bărbat din pri­mele rînduri îl privește ușor în­c­run­­tat.

„Așa vesel sînteți mereu?”, îl aten­ționează Augustin cînd îl ve­de, în timp ce-l arată cu degetul, reu­șind să întoarcă capetele tuturor într-acolo. După ce se opresc hoho­tele de rîs, magicianul îi pune pe cei mici să repete formula fer­me­ca­tă – „și eu pot fi un mare magician”- pînă cînd, ca prin minune, din ceva ce se aseamănă cu o oală, apare un porumbel alb care-și agi­tă aripile în aer.

Cînd cei mici scapă din brațele părinților sau își pără­sesc scaunele înainte să poată fi prinși și se nă­pus­tesc spre scenă, Au­gus­tin îi mus­tră scurt pe adulți, pri­vindu-i c-o ju­mătate de zîmbet – „Și eu am co­pii acasă, dar nu-i scap din ochi cînd merg la spectacole”. Sala se foieș­te, dar doar pentru scurt timp, pentru că atenția se concen­trează din nou spre scenă, unde ajutoarele mici ale lui Augustin usucă printr-o magie șervețele ude și le fac să zboare, cînd reușesc să scoată iar porumbelul din man­tie sau cînd Elena dispare du­pă ce este prinsă în două cutii colorate, puse una peste alta.

„Hocus pocus dilibum” a fost formula magică care-a amuzat co­piii vineri seară, dar care a făcut pă­rinții să se gîndească de două ori înainte de a mai da o șansă trucu­ri­lor magice sau baghetelor fermeca­te primite la plecare.