Cartea unui actor orb

„Marea suferință a teatrului românesc este că nu are monografii proprii, care să-i imortali­zeze povestea”, spune teatrologul Florica Ichim la lansarea cărții „Măria Sa Teofil Vâlcu”, scrisă de Ștefan Oprea. Eveni­mentul a avut loc marți, 23 februarie, în Sala Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Sala care-i poartă numele protagonistului volumului abia lansat a fost ne­încăpătoare pentru publicul Ia­șului. Doamne cu pălării, băr­bați la costum și actori de teatru în rol de spectatori au ve­nit să cinstească memoria unui „Voie­vod al Teatrului Româ­nesc”, du­pă cum l-a numit ac­torul Dio­ni­sie Vitcu.

Cartea cuprinde completări și detalii din viața marelui actor și director al Teatrului Național din Iași în perioada 1972 – 1979, fiind mai mult decît o monografie. Prof. univ. dr. Sorina Bă­lănescu, teatrolog, mențio­nea­ză faptul că „Ștefan Oprea scrie în cunoștintă de cauză, cu o artă a cuvîntului de invidiat. Expli­cația gesturilor scrisă cu atîta pre­cizie este calitatea unui cronicar dramatic care, deși este autodidact, scrie cel mai bine din presa postbelică despre acest subiect”.

Alți invitați precum Grigore Ilisei, scriitor, publicist, om de radio şi televiziune, Mihaela Ar­senescu Werner și Petru Ciu­bo­taru, actori ai teatrului ieșean, au vorbit despre cel care a interpretat roluri diverse, de la cer­șetor la voievod, de la chelner la mușchetar sau de la politician la majordom. Aceștia au mențio­nat că soarta actorului este un scenariu de tragedie, întrucît ul­timele sale două roluri le-a jucat cînd deja orbise. Pentru că a iu­bit teatrul, nu a vrut să-l pă­ră­sească cu ușurință, iar sala care-i poartă numele a fost fondată la inițiativa lui, în anul 1992.

Publicul s-a familiarizat cu omul și actorul Teofil Vâlcu prin intermediul decorului. Un mo­zaic de fotografii în alb-negru cu chipul actorului, făcute în timpul unor reprezentații scenice, dar și un ecran pe care rulau înregistrări cu acesta, întregeau imaginea reputatului actor. Cei prezenți l-au reconstituit pe Te­ofil Vâlcu din cuvinte, iar au­torul cărții a declarat că se simte condamnat să mai scrie o carte, pentru că, spune el, „actorii mor atunci cînd sînt uitați”, iar, uneori, după dispariția unui actor se ivește valoarea artei lui.