Comediile teatrului de buzunar

Anunțurile nu ne-au dezvăluit prea multe despre spectacolul de improvizații de duminică, 4 martie, din Arte Bar. Asta poate pentru că reprezentația celor cinci actori ai Trupei de Teatru IDIOT a fost întocmai despre toate nimicurile și preaplinurile închise în mințile lor și-ale celor care i-au urmărit de pe scaunele din local. Timp de aproape două ore, începînd cu 19.30, ni s-a demonstrat că o porție firească de rîs poate trezi în fiecare din noi nu doar uitarea frigului de afară, ci și aducerea aminte a faptului că teatrul, atunci cînd nu înseamnă scenarii și regie, se clădește din ștrengăriile unor suflete tinere și fără astîmpăr.

Urcînd scările din Arte observi că se pune ceva la cale printre măsuțele cafenii ale barului, căci localul e plin de oameni, de fum și de un haz care în­căl­zește, parcă, atmosfera înaintea a ceea ce se anunță drept un show de im­pro­vizație. În întuneric se disting cinci scaune înalte, aliniate pe fundalul unor perdele de catifea. Iar cînd luminile se aprind asupra acestei neconvenționale scene, ne zăpăcește intervenția lui O­vi­diu Ivan, actor al trupei IDIOT și, cel puțin în această seară, moderator al pie­selor spontane cărora urmează să li se dea viață. Cu o voce impecabilă de ra­dio și un șarm dat tocmai de lejerita­tea cu care ne invită să-i intrăm în joc, Ovidiu își cheamă colegii sub reflectoare.

Alexandru Petrila, Theodor Ivan, Codrin Dănilă, Roxana Konyar și Diana Roman i se alătură în formule originale, de după cîte un pilon de lemn al barului sau de prin mulțimea de scaune ocupate, stîrnind freamăt în rîndul „spectatorilor”. Însă noi sîntem de­parte de a fi simpli „privitori ca la teatru” împrejurul celor cinci actori, fi­indcă, așa cum ne spun chiar ei, „tru­pa asta improvizează. N-avem nimic re­gizat, ne vom distra împreună. A­ten­ți­e, împreună, căci temele le alegeți chiar voi”. Iar prima lor găselniță e un cîn­tecel cu versuri născute și stinse pen­tru prima dată aici, acum și cu pleca­re de la un nume întîmplător ales din local și o meserie. Astfel ajunge Da­mian, militarul pensionat, personaj de comicărie lirică.

Printre mese, după năluci

„Schimbă-invers” e jocul următor, la care Ovidiu reușește să treacă printre izbucnirile în rîs ale celor din bar. Plimbîndu-se cu microfonul de la o masă la alta, el iscodește doi-trei privi­tori după o poveste absurdă. Și de la o lovitură ipotetică de topor în capul u­nui la fel de ipotetic Dumitru, cei­lalți patru bezmetici se amestecă, se învîrt și se agită la comanda moderatorului lor, împrumutîndu-și unul altuia ro­lu­ri­le construite de la zero, spre amuzamentul publicului.

Iar nebunia se oprește numai cînd O­vidiu scoate un sunet ce aduce a zgo­mot de frînă, înainte ca glumele spontane ale colegilor să se transforme într-un fiasco epuizat. Trecem apoi, ha­lucinant, la o improvizație care ne provoacă să vedem într-un obiect, o per­nă bej culeasă de pe unul din fo­to­lii, diferite bucăți de realitate. Dacă le vedem sau nu, e greu de spus, însă zîm­betele binevoitoare din încăpere se trans­formă repede în hohote necontrolate, căci bufoneriile celor cinci de­pă­șesc limitele imaginației care-a rămas neadormită chiar și la ora asta tîrzie.

Un răspuns anapoda

Fără strădanii prea mari, reușim să le urmărim și fuga pe pămînturi ne­vă­zute, cu saci de bani închipuiți, în contra unor polițiști pierduți, orbește, prin­tre siluetele celor ce comandă băuturi de la bar. „Așteaptă-mă!”, își strigă al­ter­nativ Alexandru, Codrin și O­vi­diu, izbindu-se, adesea, zăpăciți, de sca­une, de oameni ori de trupurile ce­lor pe care învățăm să-i cunoaștem doar cu mintea, din cuvintele lor. Spec­tacolul ia „atitudini” în jocul cu același nu­me, în care Ovidiu își antrenează to­varășii de comedie să îmbrace ro­lu­ri­le unor frizeri provocați să răspundă mofturilor greu de înțeles ale Roxa­nei. „Aș vrea să mă tunzi așa, cu breton. Cum să-ți explic, aș vrea să fie și puțin blond, cu extensii roșcate pînă la călcîie”, spune, fără noimă, clienta pretențioasă, desenînd linii indescifrabile pe părul ei brunet.

„Cea mai nepotrivită replică” ni se dă, însă, în timp ce prezentatorul răs­pun­de întrebărilor adunate, într-un co­șu­leț plin de bilețele albe, din public. Abia descifrînd scrisul celor care-au în­drăznit să le sugereze actorilor de la IDIOT motive de comedie impromptu, aceștia încearcă să reacționeze la dilemele de duminică ale băutorilor de bere din Arte, precum „care e cea mai nepotrivită replică atunci cînd pierde Steaua un meci?”.

S-au jucat cu mințile noastre în felurite chipuri cei de la trupa IDIOT, iar sub energia entuziasmului lor s-a zdruncinat podeaua de lemn a barului de la etaj în care ne-am adunat fără să știm în ce horă ne prindem. Dar cînd am realizat, la ieșire, că tremurăm nu doar de frig, ci și de oboseala excesului de zîmbete și aplauze, le-am dat dreptate celor cinci nebuni, „uneori, peste Iași, se lasă liniștea doar ca să se audă o mînă de oameni rîzînd din toată inima”.

Anca TOMA