Comunismul din trei generații

Peste 250 de persoane s-au în­ghesuit miercuri, 13 noiembrie, în sala cu 200 de locuri de la Ate­neul Tătărași și au căutat alături de Adelin Petrișor fantomele co­munismului. Reportajul „Coreea de Nord, nimic de invidiat” le-a servit acestora drept exemplu. Un exemplu de „ce ar fi fost în România dacă nu ne-am fi eli­berat în ʼ89”, iar țara ne-ar fi ră­mas îngrădită de ideologiile co­mu­niste.

Am văzut cum, închisă fiind „asemeni unui lagăr cu 25 de mi­lioane de deținuți”, Coreea și-a pierdut sufletul. Gri, tristă și fără a se vedea de după granițe vreun strop de libertate, pe străzile sta­tului asiatic nu circulă oameni, ci roboți programați de propaganda lui Kim Jong-un, liderul căruia oamenii nu-i știu nici vîrstă cu precizie.

Miercuri seară, ecranul alb al Ateneului din Tătărași a servit drept o fereastră spre inima Phe­nia­nului, capitala Coreei de Nord. Am văzut manifestările „faraonice” organizate cu ocazia îm­pli­ni­rii a o sută de ani de la nașterea liderului suprem Kim Ir Sen, la care oamenii erau obligați să par­ticipe, iar din cauza epuizării și a lipsei unor mese îndestulătoare aceștia adormeau în picioare. Coreenii au dreptul doar la cinci kilograme de cartofi și la unul de carne pe lună, destul însă să-l considere pe liderul etern un om „cu puteri supranaturale, care poa­te vorbi cu cocorii și aduce ploaia”. Cel puțin așa scrie în manualele școlare ale coreenilor, iar copiii sînt crescuți ascultînd această propagandă.

„Se spune că în fiecare casă din Coreea există cîte un aparat de radio care nu poate fi oprit”, amintea Adelin Petrișor, iar difuzoarele așezate la fiecare colț de stradă din care se aude mereu vocea liderilor par a-i da dreptate. Oamenii din Phenian nu au dreptul nici să se plimbe prin oraș, singurele zone permise fiind cartierele în care locuiesc, iar rudele le pot vizita doar dacă obțin un aviz special.

Adelin Petrișor a explicat că informația este controlată și inoculată forțat, iar știrile din afara granițelor statului nu există. „La metrou ziarele sînt afișate pe sticlă, sînt puse pe peron ca lumea să le citească. În momentul în care am intrat să filmăm, erau 12 copii care atunci cînd au văzut echipa de filmare s-au ridicat de pe scaune, s-au dus la ziare și se prefăceau că citesc presa.” În Coreea de Nord totul este con­trolat de stat, iar dacă acesta ar dispărea și nu ar mai exista cine să le spună ce să facă „cel mai probabil oamenii s-ar așeza jos și ar aștepta să moară”.

Andrei MIHAI