Despre filmul comunist, numai cuvinte rare

„Am venit cu un interes, să văd cum gîndiți și ce spuneți”, le-a spus celor prezenți în sală. Sosit în Iași pentru a-și promova ultima carte – „Cuvinte rare” – Cristian Tudor Popescu a participat pe 16 martie la conferința „Despre propagandă și manipulare în filmul românesc”. A lăsat discuțiile despre politica dîmbovițeană, nu l-a menționat decît în treacăt pe Marian Vanghelie și s-a prezentat în fața publicului ca un scriitor și pasionat de film. După prezentarea volumului său, a devenit profesorul de la facultatea de Cinematografie și a vorbit despre filmul din perioada comunistă ca fiind „un copil bolnav de SIDA”. Marți, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, s-a încercat găsirea unui antidot.

„Ce privire fioroasă are, numai uită-te la ochii lui”, îi mărturisea o tînără prietenei sale, în timp ce privea chipul lui Cristian Tudor Popescu (CTP). Fie că era proiectat pe aproape toată pictura lui Sabin Bălașa din Aula Magna sau doar s-a obișnuit cu privirea-i încruntată de la televizor, pesemne că aceeași curiozitate a împins mulți ieșeni să-l vadă pe „dobermanul hrănit cu zeamă de jugulară” vorbind și despre altceva.

Cum pretextul conferinței „Despre propagandă și manipulare în filmul românesc” a fost lansarea ultimului său volum – „Cuvinte rare” – primele discuții au făcut referire la CTP, ca scriitorul care se dezice din ce în ce mai mult de presă. Prezent în sală, directorul editurii Polirom, Silviu Lupescu, a recunoscut rolul pe care l-a jucat acesta în mass media românească, considerîndu-l un pion indispensabil.

Prieten și fost partener de emisiuni, Emil Hurezeanu l-a descris ca fiind „un om a cărui judecată de constatare devine judecată de valoare”. Cît despre volumul „Cuvinte rare”, fostul jurnalist român de la Radio Europa Liberă a numit textele o sumedenie de „tablete caragialiene”, unde se regăsește același simț necruțător prezent și în editorialele sale.
Emoționat de prezentarea care i s-a făcut, jurnalistul le-a spus celor din sală că „ar fi de bun simț să mor după portretul făcut”. A recunoscut că a fost surprins de imaginea creionată de Hurezeanu, cu toate că a stat în ultimii ani cu el „mai mult decît cu orice femeie”.

Cenzura, cel mai prost „regizor”

O fi devenind el un abțibild pentru România, după cum a zis fostul său coleg de platou, însă a recunoscut că nu-i mai place deloc această postură și încearcă să renunțe și la imaginea care i s-a făcut. Și-a adus aminte cum cei de la Realitatea TV l-au rugat la un moment dat să se enerveze în fața camerelor „ca să mai crească rating-ul”, dar acum vrea din ce în ce mai mult să se ocupe de scris, tenis și cinematografie – mai ales că ultimul a fost și subiectul central al întîlnirii organizate la Iași.

CTP a găsit 550 de pelicule a căror singur act artistic a fost modul grosier de manipulare a maselor. Principiul după care se ghidau regizorii la vremea respectivă – „concediați-vă bunul simț, simțul artistic și rușinea”, continuă acesta. Mai mult, a spus că nu se poate vorbi de capodopere decît foarte rar, în rest „cu cinematografia s-a întîmplat așa cum se întîmplă cu copiii bolnavi de SIDA. Boala s-a manifestat în paralel cu evoluția organismului”.

„Dar cu naționalizarea ați băgat ceva?”

„Ce te duci să muncești cu toții țăranii ăia?”, se aude vocea actriței Angela Chiuariu. Prima secvență proiectată a fost din filmul „Răsună valea” realizat în 1949. După cîteva oftaturi auzite prin sală la vederea lui Radu Beligan cu 60 de ani mai tînăr, jurnalistul începe să le explice pînă la ce niveluri poate să ajungă politica de manipulare. Bogătașii spuneau că numai proștii și țăranii trebuiau să lucreze, ei erau ocupați făcînd nimic. Mesajul scenei? Chiaburii sînt răul societății. Ca și cînd era la un curs de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie, s-a plimbat printre tinerii din sală, încercînd să primească răspunsurile de la aceștia.

„Filmul de atunci trebuia să aibă mesaj”, a adăugat jurnalistul, mai mult, fiecare scenă trebuia să aibă cîte o idee. Nu spunea nimic personajul? Atunci să fie coloana sonoră care să „esprime ceva”. Exemplele au continuat cu fiecare secvență rulată pe proiector. Ce contează că un om a fost omorît? Era un sabotor, un burghez, iar dreptatea poporului întotdeauna este corectă. Altfel spus, „completul de judecată nu avea altă legitimitate decît salopetele murdare”, a concluzionat CTP.

Zîmbetul de pe chipul unora trecuți de prima tinerețe s-a transformat, treptat, într-o îngîndurare, iar studenții s-au uitat ironic, crezînd că numai proștii pot cădea într-o astfel de capcană. Pentru ei, manipularea a căpătat alte forme. Doar că n-a avut CTP timp să le mai zică.

George GURESCU