Festivalul Internațional al Educației a adus Opera în stradă

Pe scena impunătoare stau aliniați bărbați îmbrăcați în costum și femei cu rochii negre, lungi și sclipitoare. În lumina reflectoarelor, instrumentele care se odihnesc pe umărul artiștilor sclipesc în nuanțe de auriu. După graba în care orchestra și-a acordat instrumentele, a început Gala Extraordinară de Operă ce a avut loc sîmbătă, 24 mai, de la ora 20.30, pe o scenă amplasată în fața Palatului Culturii. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE), iar protagoniștii au fost artiștii Operei Naționale Române din Iași.

Cînd a urcat dirijorul Leonard Boga pe scenă, artiștii aveau ins­tru­mentele pregătite, iar arcușu­ri­le erau ridicate amenințător în aer, de parcă s-ar pregăti de război. Ime­diat ce maestrul a început să trimită semnale din mîini, rafale de sunet au năvălit din instrumente, înce­pînd un adevărat război nevăzut, o bă­tă­lie care s-a propagat și în inimile spectatorilor care ascultau încre­me­niți fragmentul din „Fantoma de la Operă”.

Portativele vibrează la ceas de seară

În aerul răcoros și blînd al seri­lor de mai, apusul soarelui se o­glin­dea în ferestrele Palatului Cul­turii. Odată cu lăsarea nopții, de­ge­tele artiștilor alergau pe coardele instrumentelor, dar și pe cele ale sufletelor, apăsîndu-le pe toate cu precizie și hotărîre. Dirijorul dă­dea scurt din cap, își scutura mîi­ni­le cu putere și electriza vioarele aliniate în fața lui. Sincronizarea perfectă a mîinilor maestrului dă­dea naștere unor sunete simetrice, armonioase, care făceau să vibreze și geamurile palatului din spatele scenei, nu doar publicul fascinat de spectacol. În tot acest timp, el nu controla numai jocul instrumen­te­lor, ci și oamenii, care se ridicau și se așezau la comanda lui. La fel, pu­blicul aplauda și făcea liniște du­pă aceeași comandă.

Arcușul dominat prin mișcări scurte îndoia coardele violoncelului, iar greutatea instrumentului apăsa din ce în ce mai tare umerii celor trei bărbați din partea dreaptă a scenei. Mîinile unei femei ciupeau delicat o harpă impunătoare a că­ror acorduri abia puteau fi sesizate în talazul de note muzicale. O tobă imensă care trona în spatele or­ches­trei încropea rafale puternice de sunete, care dominau celelalte ins­tru­mente muzicale, iar apoi făcea loc clinchetului subtil al unui trianglu.

Pe rînd, sopranele și mezzosopranele Operei Naționale Române urcau pe scenă în rochii elegante, cu umerii goi, purtînd coliere su­pra­dimensionate strălucitoare ca­re le completau armonios ținutele. Mezzosoprana Florentina Onică a urcat pe scenă îmbrăcată într-o ro­chie roșie, pe crinolină, a cărei falduri tremurau la fiecare pas. În a­plauze furtunoase, a luat o poziție dreaptă în fața microfonului și cîntul ei s-a pliat perfect pe acordul instrumentelor și pe vocile corului, astfel luînd naștere un fragment din opera „Carmen”. După ce își terminau reprezentația, soliștii operei părăseau scena în urale de „bravo!” și în aplauze.

În timpul spectacolului, rîndu­ri­le de scaune ocupate din fața sce­nei erau flancate de o parte și de al­ta de oameni, tineri și bătrîni, laolaltă. „Am mers la atîtea spectacole de operă, dar la niciunul nu s-a întîmplat să nu i se vadă fața solistului. Nu au pus și ei un re­flec­tor puternic în față, ci doar în spate, iar acum se vede numai or­che­stra”, tuna deranjată o doamnă care se foia pe scaun să îl vadă mai bine pe baritonul Jean Kristof Bou­ton. O femeie din primul rînd sca­na cu ochi iscoditori împrejurimile, în căutarea băiatului care trebuia să ocupe locul gol de lîngă ea, dar el nu se arăta nicăieri, iar scau­nul a rămas neocupat pînă la final. Tot singură s-a pierdut în mulți­me, în timp ce vorbea nervoasă la telefon și încerca să ignore murmurul celor din jur.

Finalul spectacolului a fost aca­parat de Juniorii operei, un grup de copii îmbrăcați în roșu și negru, care au stîrnit admirația bunicilor din public. Materialul satinat al ro­chițelor strălucea în lumina reflectoarelor, iar volănașele tremurau atunci cînd fetițele se unduiau și gesticulau cu mînuțele mărunte. Îm­preună cu toți soliștii principali ai Operei din Iași, aceștia au interpre­tat aria „Cupletul șampaniei” din opera „Liliacul” de J. Strauss. Sin­cro­nizarea perfectă a vocilor artiș­ti­lor cu mînuirea pricepută a orches­trei, dominată de bagheta dirijorului, a încheiat impunător o seară a eleganței și a artei, ascunse cîndva în întunericul unei clădiri din spa­tele primăriei.