Figaro, prins în lanțul intrigilor

Comedia „Nunta lui Figaro”, apărută acum cîteva secole, a fost prezentată publicului ieșean vineri, 19 februarie, ora 18.30 și a fost găzduită de Opera Națională Română Iași. Talentatul Figaro, care nu a avut noroc în toate eforturile sale sociale și creative, este plin de demnitate și o de putere creatoare, dragoste de viață, și cel mai important – este îndrăgostit. Și tocmai această iubire îl împiedică să treacă printr-o „zi nebună”, timp în care acesta este înconjurat de intrigă și minciună, își găsește părinții pierduți, este trădat de pri­eten, trece prin „trădarea” soției, dar to­tuși nu-și pierde credința în dragoste și în sine.

„Răzbunarea e plăcerea no­bi­li­lor” aceste cuvinte răsună tare de pe scenă, iar acordurile unei întregi orchestre poartă un aer puternic. De-a lungul comediei, ur­mă­rim această diferență între două clase sociale: elita și servitorii. Pentru Susanna, logodnica lui Fi­ga­ro, există două adevăruri. În si­nea sa, tînăra o vede pe Marcelina, o menajeră mai în vîrstă căreia protagonistul îi este dator și care îl vrea de soț, ca pe o „baborniță” sau „scorpie bătrînă”, însă fiind față în față cu aceasta, ea devine o „cucoană sfătoasă”.

Dragostea valetului

Această diferență ierarhică poa­­te fi urmărită nu doar între do­uă fe­mei care luptă pentru inima unui singur bărbat, dar și între dra­gos­tea neîmpărtășită a contelui Al­ma­viva față de camerista contesei. De aici pornește intriga. Fi­ga­ro, vii­to­rul soț și tînăr mire, este indignat de cele destăinuite de Susunna în preaj­ma nunții, este nemul­țu­mit de in­sis­tența contelui și de de­cla­ra­țiile lui de dragoste la adresa iu­bi­tei sa­le. Și cu toate că are încredere în ea, pen­tru un moment se con­si­de­ră în­șe­lat, chiar la începutul că­să­toriei sale, și se lasă pradă furiei în­dreptate către toate femeile din lume.

Pe de altă parte, gelozia își face loc și în inima frumoasei contese Rosina, care uimește publicul cu rochii de epocă și o voce bine lucrată. Alături de camerista sa, Susanna, acestea pun la cale o farsă pentru a demasca gîndurile frivole ale contelui și a-l re­în­dră­gosti de Rosina, soția sa. Cele do­uă cupluri, Almaviva și contesa, Figaro și Susanna, se ciocnesc de-a lungul compoziției, iar dorințele ascunse devin spre sfîrșit tot mai evidente. Jocul dintre dragoste și gelozie capătă noi tangențe și încing atmosfera. Motivul iubirii capătă noi fețe și dezvăluie noi adevăruri, credința Susanei față de soţul ei, dragostea fără de margini a lui Figaro, dorința necontrolată a contesei de a recăpăta atenția soțului și gelozia contelui față de soția sa.

Note de pe portativul lui Mozart

De-a lungul celor patru acte scena se preschimbă, bucurînd ochiul cu un decor nou. Îngerii, bal­conul mare, ușile înalte și nuan­țele de marmură și piatră sură colorează un peisaj al secolului al XVIII-lea în care a avut loc premiera operei. Muzica semnată de Wolfgang Amadeus Mozart, libretul de Lorenzo da Ponte alături de decor aduce spectatorul la Burgheter din Viena. Un suport pentru haine îmbrăcat într-un sacou lung cu nuanțe de roșu se asemăna cu un paznic care e la curent cu tot ce se întîmplă în palatul contelui. Nimic nu-i scapă din vedere, nici dragostea neîm­păr­tășită a lui Cherubino față de contesă, nici gelozia contelui față de acest tînăr care are nerușinarea de a-i iubi în taină soția, nici intrigile celor invidioși.

Dirijorul Traian Ichim a conturat capodopera lui Mozart. Ins­tru­mentele au reușit să contureze diferite stări și emoții ale personajelor. Opera se deosebește de restul printr-o detaliile șlefuite atent, care au bucurat atît ochii, cît și urechile. Acea cameră tapetată în roșu cu o lumină stinsă ca de candelabru a găzduit orchestra și a conferit spectacolului o notă u­șor romantică.

Decorațiile și costumele corespund secolului al XVIII-lea, timp din care este desprinsă acțiunea. Jocul lui Adrian Mărcan, bariton de la Opera Brașov, care l-a interpretat pe contele Almaviva și prezența scenică a Florentinei Onică, mezzosoprană, care a jucat rolul lui Cherubino, un tînăr înflăcărat care ajunge în cele mai neplăcute situații, a reușit să capteze atenția publicului. La rîndul său, corul a reușit să genereze o lume mai complexă, unde nu doar cîteva personaje conturează un fapt, dar unde participă întreaga societate. Și cu toate că acțiunea este concentrată pe o mînă de oameni, amalgamul de voci i-a conferit operei un dinamism separat și a îmbogățit compoziția cu glasurile oamenilor prezenți la palat.

Comedia a reușit să contureze mai multe vicii ale societății umane, care sînt prezente și în se­co­lul nostru. Prin urmare, pe lîngă gelozie, invidie și frivolitate, observăm lăcomia împachetată în mulțumire. „Nu vă jenați, primesc cu plăcere”, le răspunde Figaro nou descoperiților săi părinți de la care a fost furat în copilărie. Reuniunea acestora și marea surpriză a actului a reprezentat unul dintre cele mai amuzante momente ale operei deoarece inițial mama valetului și viitorului soț al Susannei dorea ca fiul său să-i devină soț.