Iubirea hrănește inimile sărmanilor
De pe scena Iașului 27 ianuarie 2016 Niciun comentariu la Iubirea hrănește inimile sărmanilor 20Încrederea că poate apărea un miracol care-l va ajuta să cucerească fata pe care o iubea l-a îndemnat pe tînărul Nemorino să lupte pînă în pînzele albe pentru a-și trăi viața alături de Adina, „unica fată atît de frumoasă și încîntătoare”. Sub bagheta dirijorului Marius Hristescu din Craiova, sala de spectacol a Operei Naționale Române din Iași a fost martora unei povești de dragoste asemeni celei pe care o întîlnim la Tristan și Isolda. Sub sunetul viorilor și al violoncelelor, seara de joi, 21 ianuarie, a fost dedicată spectacolului de operă „Elixirul dragostei”.
Averea este garanția dragostei
Spectatorii s-au convins de puterea „elixirului” abia în momentul în care Nemorino își continua evoluția scenică interpretînd refrenul „tralalalala”, în timp ce pe numele lui figura deja averea unchiului care murise cu puțin timp în urmă. După „tragicul” eveniment, în rîndurile femeilor nemăritate a intervenit o solidaritate cum nu s-a mai văzut, fiecare dintre ele fiind pregătită să îl consoleze întreaga viață. În urma aceleiași tragedii și suferințe, Adina a venit în întîmpinarea lui Nemorino, abandonînd oferta sergentului cu care urma să se căsătorească.
Adina spunea ori de cîte ori avea ocazia că povestea ei de dragoste va fi asemenea celei dintre Tristan și Isolda. De altfel, apariția escrocului Dulcamara, medicul ce făcea avere din vînzarea unor sticluțe cu un lichid, întărește crezul fetei. Conform acestuia, elixirul avea efecte miraculoase în ceea ce privește trezirea dragostei, iar Nemorino ar fi făcut orice să-și îmbuneze aleasa.
Spectacolul care a fost pus în scenă pentru prima dată în luna mai a anului 1832 la „Teatro Cannobiana” din Milano, a adunat un public de toate vîrstele la Iași, căci, pe la mijlocul spectacolului răsună o voce întrebătoare de copil „mami, dar ea îl iubește?”. Mama ezită să răspundă, iar copila insistă: „mami, ea trebuie să-l iubească, vezi că el suferă?”. Dar curiozitatea se decimează în eter, iar răspunsul întîrzie să apară.
Lipsa sentimentelor aduce în prim-plan priorități precum averea sau profesia. Nemorino ajunge la concluzia că înrolarea în armată l-ar putea ajuta să scape de suferință, fuga de la locul faptei fiind, de fapt, o autoizolare, o evadare din prezent spre lumi iluzorii și amăgitoare, căci sentimentele se ascund pentru o perioadă și-apoi revin de parcă nimeni și nimic nu le-ar fi negat.
De această dată însă, fata a fost cea care l-a întors pe tînărul sărman din drumul spre armată. Adina nu fusese luată în seamă cînd s-a întors la el, căci fetele din orășel deja-l curtau de ore bune, iar el, convins de efectul băuturii, o lăsa în „suferință” pe cea care își țesea povestea de dragoste alături de Tristan.
„Draga mea capitulează, cînd vrei să îmi fii nevastă?”, o întrebase Belcore, însă înainte să semneze contractul de căsătorie cu acesta, apare Gianetta și le spune invitatelor, care deja petreceau în cinstea Adinei și al lui Belcore, că unchiul lui Nemorino a decedat şi că i-a lăsat acestuia averea. Distanța și dorul care ar fi apărut după plecarea sergentului Belcore în altă provincie erau de fapt „motivele solide” pentru care Adina a înțeles că dragostea pentru Nemorino este mult mai puternică.
***
Tînăra curtată în mai multe rînduri de Nemorino, de Dulcamara și-apoi și de Belcore, s-a găsit într-un moment decisiv. Cel dintîi curtenitor avea alt statut social acum, și ar fi putut trăi cu el. Nu a stat prea mult pe gînduri și a renunțat la sergent, plecînd în căutarea lui Nemorino. Ignorată la început, Adina și-a călcat peste principii și i-a jurat dragoste veșnică tînărului care a devenit bogat peste noapte. Chiar dacă nervii sergentului Belcore depășeau orice închipuire, pentru el dragostea a însemnat sacrificiul suprem.
Adaugă un comentariu