Jocul ludic, sărbătorit pe scenele ieşene

Pe scenele din Casa de Cultură a Studenților din Iași sau de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou, teatrul s-a jucat cu e­moţiile publicului ieşean atît prin­tr-un amestec de trăiri, cît şi de na­ţionalităţi, echipe şi limbi străine. Actori din Cluj-Napoca, Sibiu, Al­ba-Iulia sau chiar dinafara ţării, veniţi din Italia, Israel sau Serbia, s-au plimbat atît în faţa cortinelor cît şi pe scaunele vişinii din public, asistînd la reprezentaţiile co­legilor lor din breaslă, trăind fie­care stare şi fiind într-un continuu proces de transfer al emoţiilor de pe scenă, în faţa ei.

În perioada 8-12 decembrie, Tea­trul Ludic şi-a sărbătorit existenţa printr-un real maraton teatral, format din 24 de reprezentaţii aproa­pe succesive. În Sala Ludic a Casei de Cultură a Studenţilor, startul zilelor ludice a fost dat chiar de către organizatori, prin piesa „FACK YOU Eu.Ro.Pa”, care a invitat publicul prin intermediul lui Alex Toderaşcu şi al Adinei Bădăluţă să ia parte la un manifest al unei ge­neraţii întregi.

Seara de vineri a debutat la ora 18.00 cu prezentarea unei „Săr­bă­tori princiare”. Scrisă de Theodor Mazilu şi jucată de Compania „Teatralia” a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, pie­sa a adus pe scenă o familie de viţă nobilă a cărei existenţă părea să graviteze numai în jurul titlurilor onorifice. Contrastînd cu orice sentiment uman, replicile actorilor menite să pară fireşti, ajunse la public prin ridicări ale tonului uneori exagerate, au reuşit să evidenţieze ticăloşia de care nişte părinţi pot da dovadă, atunci cînd se găsesc în faţa unei alegeri.

Încă de la început prezentîndu-se, mult prea firesc, în ipostaza martorilor unor execuţii chiar de la balconul casei lor, aceştia reu­şesc să-şi poarte dispreţul faţă de decenţa naturii umane pînă la ca­păt, pregătindu-se minuţios pen­tru vizita Alteţei Sale Regale. Anti­ci­pînd reacţiile musafirului, cei doi se-ntrec în căutarea lucrurilor care l-ar putea impresiona pe acesta, oprindu-se în cele din urmă, fără prea multe tocmeli, chiar la jertfa supremă – prin moarte. Apolonia, fiica acestora, ajunge, aşadar, să fie convinsă să se sinucidă chiar de către cei doi părinţi ai săi, doar pentru o cîştigare seacă a compasiunii. Într-o rochie albă, pură ca dorinţa fetei de-a trăi în continuare, tînăra apare pe scenă fără să anticipeze, parcă, deznodămîntul.

Pentru a anihila sentimentele umane degradante, dînd o şansă omului să-şi refacă spiritualitatea prin artă, „Un şoarece bătrîn de tea­tru”, de A.P. Cehov, jucat chiar de către actorii Teatrului Ludic ie­şean, păstrează publicul sub ace­laşi aco­periş al Casei Studenţilor, însă îşi mută scena. Încojurat de o­glinzi, Radu Mihoc aduce adapta­rea du­pă „Cîntecul lebedei” la lu­mină printr-un sfeşnic, în care înfin­ge trei lumînări, şi pe care-l poartă furios în faţa spectatorilor, lumi­nîndu-le feţele. Monologul drama­tic al ac­to­rului ajuns în pragul ne­buniei scoa­te la iveală efectul per­sonalităţilor multiple adunate pe scenă de-a lungul anilor asupra propriei sale vieţi şi participarea fragmentată a Adinei Bădăluţă în recitalul acestuia pare să accen­tueze chiar mai mult scindarea re­laţiei actorului cu lumea exte­rioară, dinafara su­fle­tului şi minţii sale, undeva la hotarele inexisten­te ale scenei.

Fragmentate în bucăţi de cîte o oră, piesele de teatru au trecut graniţele ludicului şi-au ajuns la scaunele spectatorilor fără a urma vreo cale ocolitoare şi s-au întors, ca imaginea reflectată dintr-o oglin­dă, înapoi pe scenă.