La teatru se predă altfel istoria

„Istorie la persoana I”, pusă în scenă vineri, 26 octombrie 2018, la Teatrul „Luceafărul”, este o piesă de teatru care încearcă să explice modul în care fiecare persoană percepe diferit tot ceea ce i se întîmplă, construindu-și în jur o proprie istorie. Cei trei actori, Ioana Natalia Corban, George Cocoș, Alex Iurașcu, și-au povestit, pe rînd, peripețiile din trecut, făcîndu-le, din cînd în cînd, să se intersecteze și să devină istorisiri colective.

„Eu am acasă un televizor”, țipă Ioana Corban sărind în mijlocul scenei, în timp ce Alex Iurașcu și George Cocoș se întorc spre ea făcînd niște fețe scîrbite și dînd aprobator din cap în timp ce, pe un ton oarecum dojenitor îi spun „da, da, și eu, și eu”. Își amintesc de lucrurile pe care și le doreau atunci cînd erau mici și, în încercarea de a interacționa cu publicul, îi încurajează pe cei din sală să strige în același timp meseriile pe care își doreau să le practice în copilărie. Se încolonează în fața spectatorilor imitînd cozile din timpul comunismului, cozi despre care părinții lor le povestiseră, sau îi ignoră complet pe cei din fața lor în timp ce stau cu ochii în ecranul telefonului, transformîndu-se, dintr-odată, în niște adolescenți ai anilor 2000. Uneori făceau chiar să pară că uită în totalitate că mai sînt și alți oameni pe lîngă ei, vorbindu-și unul celuilalt de parcă ar fi fost niște vechi amici care s-au revăzut după o lungă perioadă de timp.

Se trece brusc de la prezent la trecut, iar în unele situații, fiecare dintre cei trei se pune în pielea unei persoane venite ba din 1999, ba din 1989, sau poate chiar din 1918, încercînd să rezume, cu ajutorul cîtorva cuvinte și tonalități ale vocii modul în care se trăia atunci și evenimentele marcante ale anului respectiv.

„Istorie la persoana I” este o piesă de teatru-documentar a cărui scop este să le arate privitorilor bucăți din trecut care nu au fost îndeajuns exploatate de manualele școlare, sau poate doar nu au fost particularizate. Actorii încearcă să facă tot felul de legături între discursul lor și personaje din istorie, precum veteranii de război, sau chiar prinți pe care îi demitizează, arătînd modul în care o astfel de personalitate trăiește în secolul XXI.

Jucăușă, plină de culoare și naturalețe, piesa este mai mult o lecție de istorie predată de trei profesori nonconformiști care fac tot posibilul ca ai lor elevi să înțeleagă că totul poate fi perceput la singular, dar nu fără a te raporta și la faptele majore ce au schimbat, poate, în totalitate soarta unei întregi națiuni. Echipa de proiect alcătuită din cei trei actori și Oltița Cîntec, care este atît critic de teatru, cît și director al Teatrului „Luceafărul”, a fost inventivă și s-a jucat cu luminile și muzica, creînd cîte un cîntec, un „jingle”, potrivit pentru fiecare bucată de istorie, și proiectînd pe draperiile albe din spatele artiștilor fie poze din copilăria acestora, fie videoclipuri menite să ilustreze „istoria adevărată”.