Librex, lăcaș al culturii dintre coperți
De pe scena Iașului, Subiectele săptămînii 13 martie 2016 Niciun comentariu la Librex, lăcaș al culturii dintre coperți 8
De 24 de ani, Iașul are parte de două primăveri, una marcată de mirosul florilor, iar cealaltă de mirosul de carte. În perioada 9 – 13 martie, Tîrgul de carte Librex, desfășurat în Atrium Palas Mall, a adunat peste 160 de edituri, difuzori de carte și papetării. Avînd sloganul „cărțile bune ne adună la Iași”, ediția de anul acesta a cuprins mai mult de 300 de evenimente culturale, lansări de carte și conferințe susținute de personalități notorii atît din România cît și de peste hotare.
Oameni citiți, oameni modești și copii curioși s-au plimbat timp de cinci zile printr-un labirint de carton instaurat în unul din cele mai populare locuri ale Iașului. Palas Mall s-a transformat într-o agoră de cărți denumită sugestiv: Ex Libris. În cadrul festivității oficiale de deschidere a Tîrgului de Carte Librex 2016, ce a avut loc marți, 9 martie, Petru Radu, directorul editurii Sedcom Libris, care a organizat evenimentul, a menționat că deși se vehiculează tot mai mult că lumea încetează să mai citească cărți, statisticile realizate prin anchete asupra vizitatorilor tîrgului în decursul anilor arată că 67% dintre cei care vin la Librex au vîrste pînă la 40 de ani, dintre care 22% sînt elevi pînă la 18 ani. „Un asemenea tîrg de carte reprezintă un suport semnificativ pentru cei care iubesc cartea și au ajuns la convinerea că doar prin carte își pot atinge așteptările pentru viitorul lor. Acesta face parte din munca noastră și ne place ceea ce facem, mai ales atunci cînd rezultatele acestei munci sînt așteptate, de folos și apreciate de alții chiar dacă nu sîntem scutiți de critici”, a declarat acesta.
Printre multitudinea de evenimente care au avut loc, publicul ieșean a avut șansa să dialogheze cu invitații speciali de peste hotare, precum Jean Portante, scriitor francez, poet și jurnalist, care a susținut în prima zi a tîrgului o conferință intitulată „Să scriem în limba Balenelor”. Un alt invitat special care a vorbit despre poezia croată contemporană, este scriitorul și poetul croat Drazen Katunaric, care a menționa că are o legătură aparte cu țara noastră datorită scriitorilor precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Panait Istrati și alții de la care „a înțeles chiar și absurdul existenției”, făcînd trimitere la opera lui Eugen Ionesco. Italianul Claudio Pazzani, director al Festvalului Internațional de Poezie de la Genova, a susținut, de asemnea o conferință prin care menționează latura poetică a universului și a amintit plăcerea sa de a veni în România anume și datorită dialogului cultural ce poate fi realizat prin poezie.
Printre invitații din țară s-au numărat Cezar Paul-Bădescu, scriitor, prezentator și realizator de emisiuni TV, dar și Tudor Călin Zarojanu de asemenea jurnalist și scriitor român. Tîrgul de carte a avut un șir de evenimente destinat copiilor și adolescenților, mai ales în ziua de vineri, în cadrul Concursului de interpretare artistică „Micul Prinț”, desfășurat în școli, grădinițe dar și la Palatul Copiilor din Iași.
Labirint al slovelor
Anul acesta, vizitatorii tîrgului au putut admira și o expoziție de excepție de pictură cu tema „Trecutul și prezentul în peisagistica ieșeană”, semnată de artistul plastic Mihai Coțovanu. Tablourile cu peisaje de iarnă sau pline de culorile primăverii întrunesc și unele monumente arhitecturale care, între timp, s-au distrus din cauza „urbanizării excesive și necontrolate” după cum menționează pictorul, iar prin aceste tablouri a încercat să redea frumusețea Iașului de toate zilele în diferite ipostaze, care se mai regăsesc doar în cărțile autorilor din secolul trecut.
Momentul de însumare a eforturilor depuse de edituri și distribuitori de carte a fost marcat prin Festivitatea de Premiere Librex 2016, în cadrul căreia s-au distribuit diplome de participare tuturor companiilor prezente la Iași, dar și diplome de fidelitate, celor care și-au expus titlurile tipărite pe rafturile tîrgului încă din primii ani de activitate. Astfel, pentru 22 de ediții de participare au fost premiate editurile: Humanitas, Nemira, Polirom și Grupul editorial Rao. Marele Premiu Librex, pentru cel mai valoros program editorial a fost cîștigat de Grupul editorial ART din București, iar Premiul Best Seller, pentru cartea de cultură cu cel mai mare suces de librărie i-a fost decernat editurii Humanitas din București pentru „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, care s-a vîndut, potrivit organizatorilor, în aproximativ 70 de mii de exemplare. „Tîrgul de carte Librex sau cartea în sine, reprezintă un argument solid împotriva uitării, care este cea mai mare pedeapsă dată omului de Dumnezeu. Totdeauna lectura va rămîne un act intim, la fel ca dragostea, și numai cei care știu să iubească vor fi și buni cititori de carte, pentru că și dragostea și lectura sînt două lucruri esențiale care construiesc viața intimă a omului”, a menționat în discursul său criticul şi istoricul literar Ioan Holban, în calitatea de preşedinte a juriului „Librex”. Pasiunea pentru acest act intim s-a putut citi pe chipul vizitatorilor dornici să-și găsească titlul cu care se identifică cel mai bine, iar copiii au fost vedetele editurilor, trăgîndu-i pe părinți de mînecă pentru ca să le cumpere o carte cît mai interesantă.
Dincolo de mormanele de foi tipărite așezate frumos pe rafturi, stau gîndurile unor visători sau ale unor savanți care au construit mici părți ale istoriei lumii, poate chiar din moftul de a scrie, indiferent dacă va interesa pe cineva. „Noi nu credem în dispariția acestei galaxii a lui Gutenberg, iar dacă va dispărea, vom lua „Librexul” și vom merge în altă Galaxie”, a spus istoricul literar Ioan Holban, care a menționat că speră la o maturizare cît mai frumoasă a acestui tîrg ce adună iubitorii de lectură în capitala Moldovei.
Adaugă un comentariu