Ludicul nu poate fi înlocuit cu nimic
De pe scena Iașului 10 decembrie 2018 Niciun comentariu la Ludicul nu poate fi înlocuit cu nimic 132Teatrul Ludic a tras cortina pentru publicul ieşean, începînd cu data de 6 decembrie, timp de patru zile, pentru a sărbători 40 de ani de la naşterea sa pe scenele ieșene, prin Festivalul Internațional de Teatru „Aurel Luca”. Acesta a reunit șase teatre din țară, din Timișoara, Alba Iulia, Cluj, Brașov, Ploiești și București pentru a îl omagia pe Aurel Luca, fondatorul Teatrului Ludic, care s-a stins din viaţă în luna septembrie a anului trecut. Teatruls-a jucat cu pasiune pe tot parcursul celor patru zile, actorii construind un timp numai al lor, în care emoţiile transpuse pe scenă au învăluit întreaga Casă de Cultură a Studenţilor.
În seara de vineri, începînd cu ora 20.00, a fost prezentată „Lecţia+”. Scrisă de Eugene Ionesco şi interpretată de Teatrul Liber „Imago” al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca, compoziţia a adus pe scenă o oră de meditaţie a unui profesor căruianu îi este atribuit un nume şi, încă de la început, prezintă consecinţele pe care le are cel care nu îşi învaţă lecţia.Singurul care este identificat cu un nume, Mărin, slujitorul profesorului, este un alter ego al personajului care apare ocazional şi încearcă să îl liniştească în momentul în care îşi pierde calmul. Dorinţa tinerei eleve care trece pragul casei sale entuziasmată este de a susţine examenul pentru doctoratul absolut. Ea provine dintr-o familie înstărită, care multă presiune să reuşească în mediul academic, dar ea este încă prea tînără să poată înţelege tainele aritmeticii sau filologiei. Deşi distribuţia a fost puţin numeroasă, fiind doar patru actori, aceștia au fost foarte expresivi, profesorul fiind jucat de actorul Mădălin Balint, care a reuşit să ţină publicul în suspans pînă la final, prin replicile acide și gesturile spontane.
Teatrul Studenţesc „Moft” al Casei de Cultură a Studenţilor de la Ploieşti a jucat sîmbătă, 8 decembrie, pentru publicul ieşean piesa „Firfirică”, care a adus în scenă povestea unei familii aristocrate, bazată pe educaţie militărească. Mircea, fiul colonelului Catache Teodorescu, doreşte să o ia de soţie pe Elvira, fiica coanei Chiţa, vecina lor. Pe tot parcursul piesei este prezentată, într-o manieră comică, jocul de-a şoarecele şi pisica dintre colonelul care doreşte să îşi ascundă amanta de soţia venită acasă pe nepusă masă. Personajul care gestionează întreaga situaţie este Firfică, prietenul cel mai bun a lui Mircea. Acţiunea este centrată pe personajul omonim titlului, care se îndrăgosteşte de Elvira care doreşte să îl facă gelos pe Mircea. Încercînd din răsputeri să îi ajute pe toţi, Firfirică rămîne singur şi deznădăjduit, pierzîndu-se pe sine. Costumele actorilor, inspirate din stilul franţuzesc specific perioadei interbelice, în care lumea mondenă se axa în principal pe extravaganţă şi abundenţă, prezintă cu facilitate clasele sociale. Colonelul poartă o uniformă kaki cu epoleţii mari pentru a i se putea identifica gradul, iar femeile sînt îmbrăcate în rochii pompoase cu pene şi volane diafane.
Omagiu dedicat regizorului Aurel Luca
Dedicat cu totul lumii teatrului, „Spectacolul Aniversar Ludic 40 de ani” i-a dedicat seara de sîmbătă celui care s-a oferit trup şi suflet scenei, Aurel Luca. Festivitatea s-a deschis cu proiecţia unui filmuleţ în care Aurel Luca povestea cum a luat naştere teatrul şi ce reprezintă acesta în sufletele tuturor. După acest moment, soţia lui Aurel Luca a fost invitată pe scenă pentru a primi un premiu, iar omagierea regizorului a continuat prin momentul artistic al Mihaelei Mihailă, cîntăreaţă din Iaşi, care a interpretat melodia „Călugărul”, una dintre piesele preferate ale lui Aurel Luca.
Spectacolul a continuat printr-o lecţie pe care actorii Teatrului Ludic au susţinut-o pe scena din Sala Gaudeamus. La întrebarea „Cu ce poate fi înlocuit Ludicul?” ‚ răspunsul colectiv a fost „cu nimic”. I-ai crezut și tu, pentru că, în numai cîteva zile, actori din întreaga ţară au arătat alături de ei că, odată cu trecerea timpului viaţa teatrului întinereşte, pe măsură ce spectatorii se aşază în scaunele cafenii, pregătiţi să se dedice trup şi suflet fiecărui spectacol.
de Ioana DOLEANU
Adaugă un comentariu