Mitică, patima damelor de București

Ce se întîmplă cînd iei de guler un personaj caragelian, îl scuturi bi­­ne pînă ce îi ies din cap toate șme­che­riile de București și îl arunci în povestea romantică gîndită de Ca­mil Petrescu căruia îi adaugi un mic twist? Obții o comedie savuroasă, cu personaje memorabile în timp ce scheletul acțiunii rămîne aproa­pe identic cu cel gîndit de către autor în 1956. Vineri seara, 29 noiembrie, la Ateneul Tătărași am repetat isto­ria scrisă și am sărit cîțiva ani în vii­tor unde ramele „foto-video” sînt ceva normal, semnăturile la bancă se fac lipind palma de un ecran cu senzori, iar paznicii au la brîu pistoale cu laser.

Piesa începe într-o bancă din Bu­curești care stă să se dărîme, unde de colo-colo găsești lighene în care curge apa de ploaie din tavan. Ime­diat apar la muncă trei angajați, prin­tre care și domnul Stupariu, un șef mai mic care are ghinionul pe parcursul piesei să tot calce în tot felul de lighene. Acesta din urmă este vizibil deranjat că Mitică Popescu a întîrziat iarăși la serviciu din cau­ză că seara umblă cu damele în loc să se odihnească în pat. Așa că, acesta îl cheamă pe rotofeiul petrecăreț în birou și îl amenință că îl dă afa­ră. „De ce eu să vin la 8, iar tu la 10? –La 9! – Taci! Eu nu sînt tot om? – Păăi.. – Taci. Umblii toată ziua cu femeile. De ce nu umblă și cu mi­ne? – Păăi…”.

Poate că Stupariu nu ar fi atît de arțăgos dacă banca nu ar fi pe ducă, singura salvare fiind un secre­tar de stat care trebuie să se plim­be în tot Bucureștiul pînă să gă­seas­că banca potrivită căreia să-i dea un consorțiu cu o firmă IT. Tot de situația băncii depinde și „patroa­na”, care la pachet riscă să-și piar­dă și casa, singura memorie răma­să de la tatăl acesteia. Situația ia o altă întorsătură cînd descoperim că secretarul este un fost prieten de-al lui Mitică, acesta din urmă aruncîndu-se printre gloanțe pentru a-și salva amicul pe front acum mulți ani. Bancherul primește apro­­barea iar din absolvent de FEEA, în acte devine „specialist IT” și o ofe­ră fără ezitare patroanei. Treptat, aflăm că Mitică este cel mai cumsecade personaj care niciodată nu a ezitat să-și ajute prietenii și care în secret este îndrăgostit de patroa­nă, care și ea la rîndul ei începe să-l în­drăgească pe rotofei. Dintr-un pierde-vară guraliv care niciodată nu scapă ocazia să facă o glumă des­coperim un alt personaj, generos, sentimental și modest.

Finalul, deși un pic cam siropos, respectă îndeaproape textul lui Camil Petrescu, jocul actorilor adu­cîndu-i un plus de valoare. De ad­mi­rat a fost și rolul lui „Jănel” Gol­den­berg, cel mai bun prieten al lui Mitică, în a cărui viziune oferită de către regizorul Viorel Vârlan e por­tretizat de un moldovean care de fie­care dată îl ajută la greu. Fie că a fost vorba de bani, haine „în trend” pentru petrecere ori paltonul pe care cei doi l-au împărțit pe din două.