O iubire zbuciumată, trăită ca-n ziare

Joi seara, 23 aprilie, pe scena mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Cristian Hadji-Culea a dat viață unei povești de dragoste cu o țesătură pe cît de complicată, pe atît de amuzantă. „Colivia” de Georges Feydeau ne demonstrează cum fiecare dintre noi percepem iubirea într-un mod diferit. Astfel, încercînd să rupă o relație pe care o are de mai mult timp cu o cîntăreață pentru a se căsători cu fiica unei femei înstărite, Fernand, un burghez francez descurcăreț, se lovește de toți pereții. Atît din cauză că încearcă să mențină secretul de toată lumea, dar și deoarece mereu apare cineva care încearcă să-l „saboteze”.

Nimic nu poate anima mai bi­ne un apartament plictisitor al bur­gheziei franceze decît un amic care se întoarce acasă. Iar după ce a ho­i­nărit prin lume, Fernand (Ionuț Cor­nilă) o vizitează în sfîrșit pe iubita sa, Lucette, o cîntăreață faimoasă, alături de care are o relație de mai multă vreme. Există totuși o pro­ble­mă. Făcînd ghiduș doi pași înspre public, bărbatul mărturisește că vrea să se căsătorească de fapt cu Viviane, fiica înstăritei contese Duverger, și nu e prea sigur cum să rupă po­vestea actuală fără să o rănească pe Lucette, care-l iubește necontenit.

De la replici haioase și scurte și bîrfe inocente, în apartamentul lu­xos își fac apariția mai multe personaje care aduc odată cu ele și ne­ca­zurile pentru tînărul franțuz. Pri­mul bucluc este cotidianul „Le Fi­ga­ro” care, într-unul dintre artico­le, dă de gol nunta lui Fernand. Ca să se salveze, acesta din urmă fuge prin toate părțile atacînd fiecare bu­cățică de ziar pe care o vede, spu­nînd naiv că ziua-i prea frumoasă pentru a fi stricată de știri furtu­noase.

Printre personajele care trec pra­gul casei cîntăreței se numără Fon­tanet, un domn sobru care are o re­putație proastă pentru mirosul ca­re-l emană, făcîndu-i pe toți să strîmbe din nas și să se scuze de dureri intestinale ori că le-a intrat ceva în ochi atunci cînd se apropie de el. Iar la un moment dat, iritat de privirile ciudate ale celorlalți, puturosul le povestește o mică bîr­fă despre florarul său personal, care „miroase un pic cam ciudat” re­pe­zindu-și palma la nas. Pe scenă mai apare un tînăr, căruia îi vedem doar capul după prag, cînd se ridică în­ce­tișor și se lasă în jos, ca într-o scenă din desene animate. Plin de ambiție, acesta din urmă încearcă să-și promoveze cîntecelul, pe care doar o ureche fină și culturalizată îl poate aprecia. „Eu înțep cu ace ta­re; doamnele cu pernuțe între pi­cioa­re”.

Văzînd că nimeni nu-i apre­cia­ză geniul muzical, Bouzin (Horia Veriveș) se resemnează și pleacă, dar nu înainte de a-și lăsa o carte de vizită în interiorul unui buchet de flori uriaș și presupus anonim. E de apreciat aici jocul lui Horia, care reușește nu doar să se adap­te­ze la ritmul alert al piesei pline de replici tăioase, ci și la stările personajului, limbajul său nonverbal, țicnit, anunțîndu-ne de fiecare dată că ceva urmează să se întîmple.

Odată ce Lucette descoperă bu­chetul împreună cu cartea de vi­zi­tă, Fernand gîndește cu voce tare și cu fața spre public că asta-i ocazia perfectă de a se despărți de cîn­tă­reață și se pune pe făcut planuri. Din păcate însă, acestea se fac țăndări cînd adevăratul expeditor al florilor își face apariția. Împopo­țo­nat cu un sacou verde pe care stau prinse numeroase medalii și cu o bască roșie pe cap, Generalul Ir­ri­gua dă buzna pentru a-și exprima iubirea pentru Lucette. Jucat de Călin Chirilă, generalul e un fost ministru de război din America de Sud, care se încurcă permanent în cuvintele franțuzești și apelează la Antonio de fiecare dată cînd nu ni­merește o expresie. „Antonio! Cum se spune la «a subjuga»? (…) Dom­ni­șoară Lucette, m-ați subjugat cu farmecul dumneavoastră”. Însă tru­curile nu funcționează, căci cîn­tă­reața spune că doar moartea ar pu­tea s-o despartă de alesul ei. Irrigua nu renunță și trece la ur­mă­torul plan – „Muerte lui Bo­de­gă”, Bodegă fiind Fernand, al că­rui nume franțuzesc îl pune în dificultate pe general.

Astfel, pentru personajul principal, totul devine o fugă întrucît vizitîndu-și mireasa află cu teroa­re că Lucette va urma să cînte în seara respectivă și că pe lista de invitați la petrecere se află și Irri­gua. Iar ca scena să fie completă și haosul mai mare, își fac apariția atît geniul muzical neînțeles (Bou­zin), cît și Fontanet care iar se plîn­ge de mirosul insuportabil al florarului. Și chiar dacă a încercat să și-i facă aliați, toți aceștia mai degra­bă îi pun bețe în roate ajungînd într-un final ca toate farfuriile cu care jonglează să-i ajungă în cap.