Poveste cu hamsteri și prințese la ananghie

„Un aliiiiiiiiici!” Te uiți în jos, te miri, încerci să-nțelegi ce se în­tîm­plă și te-apropii de cuștile multicolore în­tinse pe podea. Trei arici alb-găl­bui stau într-o cutie înconjurați de al­te cuști pline cu hamsteri micuți. În mijlocul lor, un țarc plin de ie­pu­ri pufoși care rup pofticioși și spe­ri­ați din cîteva rondele de morcov pare să fie atracția principală. O fetiță fu­ră un iepure, se-aruncă pe canapea și, într-o clipită, alți trei copii o în­con­joară și se-apucă să se minu­ne­ze. Holul Ateneului din Iași înaintea spectacolului de sîmbătă di­mi­nea­ță pare să se transformat într-o mi­ni grădină zoologică ai cărui vizitatori sînt doar copiii.

Transferul din hol în sală se fa­ce cît ar zice o păpușă mică, blondă și umană „s-a deschiiiiis!” plină de en­tuziasm. Locurile se ocupă rapid și pe fiecare rînd, dacă te uiți atent, au venit să vadă „Povestea prințesei The­a” nu numai copiii cu părinții lor, ci și cu păturelele preferate și a­nimăluțele de pluș de care n-au pu­tut să se despartă. Thea apare pe scenă – are bucle blonde, un zîmbet larg și o rochie alb-rozalie cu cri­nolină și funde. Rîde zgomotos și se-nvîrte, în timp ce faldurile ro­chi­ei par să amețească toți copiii din sa­­lă și să-i arunce într-una din po­veș­tile de seară, spuse înainte de culca­re. Povestea începe, Thea își a­du­nă curajul și fuge către pădurea vră­ji­tă să caute fericirea tatălui ei, iar co­­piii bat din palme, aplaudă sau ți­pă speriați la unison.

Spectacolul nu se joacă doar pe scenă, ci și în public, de unde copiii încep să dicteze mersul lucrurilor din poveste. Thea îi întreabă me­reu ce nu știe, le cere ajutorul și-i face să simtă că povestea, de fapt, nu le es­­te spusă, ci o fac ei singuri – chiar a­colo. Fluturașii care-i sar în ajutor prin­țesei fac toată sala să zîm­beas­că și, cînd ciupercuța malefică o în­deam­nă să muște din ea, toate vocile mi­cuțe se unesc și strigă în cor „nuuu!”.

Faptul că povestea se îmbină cu hohote zglobii de rîs, cu ghicitori a­dresate copiilor, cu dansuri și cînte­ce interpretate chiar de actorii de pe scenă nu are cum să nu te facă să zîm­bești. Micii regizori se plimbă prin­tre scaune cu pisicile de pluș du­pă ei și chicotesc la fiecare reacție a prințesei aflate la ananghie și, chiar dacă ai vrea, n-ai să poți ieși din fil­mul lor – decît după ce-ai dona cîți­va lei pentru salvarea destinelor ie­purașilor pufoși din întreaga lume.