Relații de familie în galben și negru

„Sînt comandanta unui lagăr de concentrare. Mi-am condamnat proprii copii”, se aude o voce de femeie în întunericul ce s-a lăsat în sală de îndată ce toate persoanele s-au așezat. Cu cîteva minute înainte de începerea piesei, sala a devenit atît de plină încît oamenii au fost nevoiți să stea pe jos, pe coridorul de la intrarea în încăpere.

Pe scena nu prea înaltă din Sala „Aurel Luca” a Casei de Cultură a Studenților din Iași (CCS) apare, în pași de dans, o tînără îmbrăcată copilărește, într-o salopetă de un galben muștar pe sub care se zăresc mînecile negre ale unei malete subțiri. Publicul tresare cînd luminile se aprind brusc și o surprind pe Matilda, fetița în salopetă, în timp ce se admiră într-una dintre cele trei oglinzi amplasate pe cortina de culoare neagră. Este joi, 30 mai, iar începînd cu ora 20.00, Teatrul XL aduce pe scena CCS, o piesă jucată în premieră, „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, regizată de Vera Nacu.

Pe cele trei scaune așezate în fața scenei se află acum personajele, Beatrice Hunsdorfer (Betty), mama severă care își exprimă din cînd în cînd sensibilitatea pentru cei doi copii, jucată de Gabriela Teodorescu și în dreapta ei Ruth (Ecaterina Maleș), fata cea mare care împrumută atitudinea zbuciumată a mamei, iar Matilda (Maria Sabina Nica), mezina pasionată de atomi, stă pe scaunul din stînga.

Timida Tillie, după cum o poreclesc sora și mama acesteia, nu-și dorește decît să își ducă la bun sfîrșit experimentul cu anemone răsărite din semințele expuse la radioactivitate și să meargă la școală pentru că acolo se află singura persoană care o înțelege, profesorul Guttman. Deși este foarte retrasă, aceasta este învinuită constant de mama sa egoistă și de sora ei care se supune cerințelor mamei lor. Cu toate acestea, în mijlocul haosului din căminul său, Tillie visează în continuare la viață, speranță și la reacția anemonelor sub acțiunea razelor gamma.

În articolele vestimentare ale actrițelor se regăsesc doar două culori, negru și galben, singura pată de culoare care iese din tiparul alcătuit de acest duo fiind bătrîna Nenny în halat albastru, un personaj fragil, tăcut, martor la neînțelegerile familiei, și o „pacoste de cadavru” pentru mama Betty, în a cărei grijă se află.

Momentele de suspans predomină pe întreaga piesă, acestea fiind întrerupte de clipele în care lumina se stinge, iar reflectoarele se îndreaptă către personajul care dansează sau cîntă stîngaci o melodie veche, dar și de răspunsurile pline de umor ale acestora. „Într-o zi ai putea deveni chiar frumoasă”, este replica pe care Matilda o primește din partea mamei sale după ce, la aflarea rezultatului experimentului de la tîrg, acestea se împopoțonează cu cîte o fundă enormă pe cap și o pălărie – ambele galbene – de care atîrnă pene negre, moment ce face publicul să rîdă.

De asemenea, un hohot se aude în sală în momentul în care mama cere prin telefon să o dea „ramburs” pe Nanny, „bătrîna smochină” incapabilă să se deplaseze singură, deoarece trișează la cărți. „Zero!”, strigă Betty făcînd publicul să tresară. Rezultatul bilanțului vieții – zero, completează imaginea aflată dincolo de scenă, pe cele trei oglinzi. Acum, atomul este desenat de către Tillie pe prima oglindă, fiind elementul ce îi guvernează existența, pe a doua este scris cu litere mari „ZERO”, rezultatul obținut de mama veșnic nemulțumită, iar pe a treia oglindă sînt imprimate urmele buzelor roșii ale lui Ruth, cocheta naivă care sărută oglinda de fiecare dată cînd se rujează în exces cu „Sărutul diabolic”.

O oră mai tîrziu, sfîrșitul piesei le găsește pe personaje în lumina ce cade asupra scaunelor pe care erau așezate fetele în brațele mamei, în spatele cărora se afla Nanny, la fel de tăcută. Piesa care amintește că orice om are dreptul la fericire, arată că, la fel ca experimentul Matildei, nu contează realitatea la care sîntem expuși, ci ceea ce hotărîm noi să facem cu ce ne oferă viața.

de Diana URSU