S-a tras cortina în afara scenei

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr Iași (FITPTI) a adus la Iași, între 4 și 8 octombrie, actori din toate colțurile lumii și piese pe care publicul ieșean n-a știut de unde să le ia, cum să le vadă și cum (sau dacă) să le aplaude la final. Fără să aibă în spate un exercițiu serios al teatrului experimental, oamenii din săli au fost fie vrăjiți de ce li s-a întîmplat și ce limite au mai reușit să-și descopere, fie au spus „Nu sînteți voi, sînt eu” și-au ieșit, tiptil, prin spatele scaunelor așezate în sală, renunțînd să mai caute vreun sens celor văzute. Pentru că nu se poate să fii spectator fără educație teatrală administrată înainte, ediția a XI-a a FITPTI n-a făcut decît să arate nivelul celei deja existente și să lase impresia că Iașul are nevoie de mai mult teatru. Hrănind curiozități, și-a rezervat deja locurile în săli pentru spectacolele maratonului de teatru următor, Iașul așteptînd doar ca ediția următoare să tragă cortina.

Autorul și personajul-spectator

Pe bilete nu stă scris niciun rînd sau loc, iar intrarea în Sala Mare a Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași nu se mai face luni seară, pe 8 octombrie, pe ușa principală. Oamenii se bulucesc ușor nesiguri prin ușa mică și cînd se văd ajunși în sala de spectacol nu știu nici măcar unde să se așeze. Scaunele, așezate în trepte, ca cele dintr-un amfiteatru, sînt dublate și stau față în față. Băncuțele din primele două rînduri de jos sînt singurele rămase libere și, ușor stingheri, toți cei rămași în picioare le ocupă, așteptînd ca ceva să înceapă. Nimic nu se întîmplă. Luminile stau aprinse puternic și toată lumea, jenată, se oprește din murmurat după primele cîteva minute. Au trecut cinci minute de cînd nimeni n-a spus nimic. „Dacă nimeni nu spune nimic în următoarele zece minute, zic să ne ridicăm și plecăm, da?”, îi zice o doamnă soțului, lăsîndu-și capul ușor pe umărul lui. „Autorul” lui Tim Crouch, în regia lui Lia Dogaru, nu se arată de nicăieri.

„Și totuși, uitați-vă în jur. Uitați-vă la noi, ce frumoși sîntem!”, se-aude vocea unui băiat din public. Toți ochii se-ndreaptă către el. Vlad Udrescu joacă rolul spectatorului naiv, îndepărtat de sensul lucrurilor văzute pe scenă. „Ce faceți doamnă, cît ați dat pe bilet? Ei, hai, știm cu toții că așa-i la premierele astea – biletele merg la presă, la oficialități…”. Glumele reușesc să mai taie din tensiune și devine din ce în ce mai clar că cel puțin unul dintre actori și-a început jocul. N-ai cum să nu te întrebi dacă ceilalți, care dau curs dialogului, sînt și ei parte din distribuție. Rolul actorului nu e singurul pus în sală (pentru că scena, de data asta, rămîne în totalitate un lucru străin). Tim, interpretat de Claudiu Bleonț, e chiar Autorul. Fără să construiască un dialog cu cineva, el începe să se confeseze și, din stare în stare, dintr-o anxietate mică într-una mai mare, reușește să-și contureze subiectul spectacolului. Ideea lui n-ar fi nimic însă fără Esther (Ioana Florentina Manciu), personajul lui principal. Tînără, frumoasă și aparent fără vreo greutate în a interacționa cu publicul, Esther intră și iese din personaj atunci cînd te aștepți mai puțin. Dacă acum îți povestește cum a lucrat cu Tim, în cîteva secunde are o răbufnire care se transformă în momentul de maximă intensitate al piesei – e fetița violată de tatăl ei, plînge, tremură din toți rărunchii și are ochii tuturor îndreptați asupra ei.

Fără vreo trecere din registrul dramatic în cel relaxat, actorul-spectator începe să comenteze fără să te lase să gîndești ce tocmai ai văzut. Nici dacă vrei să te sustragi experimentului în care, pe furiș, pare că te angrenează, nu poți, fără să te lovești și de personajul-actor Vic, condus de Vlad Drăgulescu. Ultimul actor care intră în scenă și, de altfel, primul care-și face ieșirea într-un mod spectaculos. El își duce discursul într-atît de departe încît, prin intensitatea lui, te face să te aștepți la o răbufnire în orice clipă și, atunci cînd dispare, nici nu mai știi cum ar trebui să reacționezi.

Teatru, în numele Tatălui

O piesă experimentală dusă la extrem, la care unii dintre spectatori au căutat ieșirea din sală înainte de final, „Autorul” n-are rolul de a te face să fii atent la altceva – decît la tine și starea de confuzie cu care rămîi n-are să-ți facă nimic altceva, decît să te ademenească spre un alt spectacol. E marți seară, 9 octombrie, trecut cu cîteva minute de ora opt, iar o femeie înaltă cu o postură smerită intră pe ușa cafenelei Meru, bîlbîindu-se și spunînd încontinuu „bună seara!”. E îmbrăcată într-o fustă lungă, neagră, iar în jurul trunchiului are înfășurată o cămașă albă. Părul blond îl are prins și nu îndrăznește să vorbească în timp ce vorbește despre religie. Pe rînd, toți cei trei actori care alcătuiesc spectacolul „În numele Tatălui” se ridică de pe scaunele așezate în cerc în sală. Își spun monologurile temători, uitîndu-se în jur de parcă ar fi speriați de cum vor fi judecați de cei din public. Vorbesc despre religie, făcînd confesiuni legate de ceea ce-au trăit ei de-a lungul anilor în biserică. Unii dintre ei sînt mai convinși de ajutorul pe care Dumnezeul li-l oferă, alții sînt dezamăgiți de cîți ani au pierdut în religiile care ajunseseră să le controleze viața.

În mijlocul spectatorilor au întins o masă mare, care-ți amintește mult de un praznic de la sat. Au pus de-asupra ei o față de masă de un alb imaculat și-au început să aștearnă pe ea carafe de vin, boluri pline de fursecuri și apă, în timp ce vorbeau între ei despre cum aceeași persoană a ajuns să-i agreseze sexual sub pretextul unor lecții de pian, limbi străine sau vioară. Discută și rîd, chiar dacă pe fețele lor crispate se vede că acele întîmplări și-au pus amprenta asupra vieții lor. Sfîrșitul spectacolului nu te pregătește deloc și vine brusc, cu cei trei actori – Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ozana Oance – invitîndu-i pe cei din public să se apropie de masă și să-și toarne vin în pahare. Aplauzele întîrzie să apară, căci spectatorii sînt încă debusolați. Se uită întrebător unul la altul, pînă cînd unul dintre ei are curajul să întrebe „S-a terminat?”, iar una dintre actrițe îi zîmbește și-i spune „S-a sfîrșit”. Nu poți decît să te ridici, să înghiți în sec, și să aștepți ediția următoare a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr.