Satul, prins între SF și realitate

„Acum, cînd chiar am scris o carte pur sociologică, toată lumea are impresia că am scris SF”, spune Dan Lungu rîzînd și uitîndu-se la partenerii săi de discuție. În stînga sa, lect. univ. dr. Doris Mironescu și prof. univ. dr. Bogdan Crețu, critici literari ieșeni, se contrazic entuziast asupra temei abordate în cartea „Pâlpâiri”, cel mai recent roman a lui Dan Lungu. Atunci cînd Mironescu face referire la cronica scrisă de Mihai Iovănel, Bogdan Crețu se amuză și spune „Asta-i boala lui Iovănel, vede SF în orice”.

E joi, 6 decembrie 2018, iar muzica din cafeneaua MERU nu se mai aude din cauza zumzetului provocat de oamenii care au venit să participe la o seară de lectură și discuții literare. Așezate lîngă sobele micuțe, persoanele prezente răsfoiesc paginile cărții „Pâlpâiri” în așteparea autorului. În fața lor, la o măsuță de sticlă, se așază, pe patru scaune înalte, cei doi critici, scriitorul și Cătălin Sava, moderatorul evenimentului, care decide să înceapă discuția cu o întrebare ce provoacă surîsuri prin sală. „Cum e să scrii din poziția unui senator?”, spune uitîndu-se la Dan Lungu care pare să-și caute cuvintele. După răspunsul în care romancierul a afirmat că poziția pe care acum nu-i afectează deloc scriitura, a luat naștere un dialog ce se rotea în jurul schimbării bruște pe care acesta a făcut-o în noul său roman.

„E curajos să schimbi radical o strategie, mai ales în momentul în care erai atît de apreciat pentru forma sociologică, plină de umor cu care descriai lumea de astăzi”, își începe Mironescu discursul uitîndu-se întrebător către Dan Lungu. Cei doi critici aseamănă volumul cu cele ale lui Jean-Paul Sartre, mai ales cu „Greața” în care, spun ei, lumea în care trăiește personajul principal se aseamănă cu cea pe care o descrie și autorul român. „Personajul se plimbă printr-o lume în descompunere”, spune Bogdan Crețu completîndu-și colegul de dialog. Discuția dintre cei patru își schimbă cursul, trecînd de la presupusa temă SF, la tema sociologică abordată în text și afirmînd că este „o monografie recentă a satului românesc” pe care o descoperă un personaj complet străin de toate îndeletnicirile țăranului. Rememorează cu toții amintiri din copilăria petrecută „la țară”, iar Crețu invocă un moment în care, înștiințați că vor fi vizitați de americani, locuitorii unui sătuc s-au pregătit temeinic pentru primirea acestora, iar atunci cînd în fața lor s-a ivit o „femeie palidă și cumva grasă”, aceștia au început s-o tragă de obraji și să-și spună unul altuia că n-au mai văzut om așa vînjos.

Nerăbdarea din public, după ce Cătălin Sava a citit unul dintre capitolele romanului, se transformă în întrebări aruncate de peste tot prin sală. „Din cîte știu eu, tu ai trăit în Botoșani, de unde cunoști atît de bine satul românesc deci?”, întreabă una dintre persoane, stîrnind hohote de rîs. De la o curiozitate la alta, publicul devine din ce în ce mai agitat, așteptînd parcă să le fie confirmate toate presupunerile, sau cel puțin să li se ofere din ce în ce mai multe motive pentru a începe lectura.