Scurt zbor deasupra cortinei
De pe scena Iașului 17 octombrie 2016 Niciun comentariu la Scurt zbor deasupra cortinei 45„De ce umbli totdeauna în negru? – Port doliul vieții mele. Sînt nefericită”, așa începe Mașa (Gabriela Teodorescu) spectacolul „Pescărușul”, adaptat și regizat după piesa lui A. P. Cehov, de către Aurel Luca. Sala „Studio” a Teatrului Ludic, de la etajul al II-lea al Casei de Cultură a Studenților se transformă fără vreo pregătire într-un joc al fantasmelor. În fața celorlalte personaje înlemnite pe scenă, Mașa lansează un joc al mișcării și fiecare respirație pare să-i fie una cu ritmul melodiei care, ruptă dintr-o Rusie veche, invadează sala și aruncă fiecare stare pe-un portativ al unei muzici vag psihedelice.
Doliul vieții Mașei se multiplică și devine purtat de fiecare actor, într-o manieră diferită. Toți trăiesc nefericirea, o ascund și-o lasă să iasă la iveală cînd te aștepți mai puțin. Astfel, ajungi să-i cunoști pe Konstantin Treplev (Alex Teoderașcu), un tînăr creator de piese experimentale și pe autoritara Irina Aarkadina (Adina Bădăluță), întruchipînd două ipostaze ale artei din diferite generații.
Relația mamă – fiu creează, însă, tocmai cadrul care face ca celelalte două personaje ale lui Cehov să intre în scenă și să se întîlnească. Întruchipînd inocența și curajul nebun de-a crede într-un vis prea greu de împlinit, Nina Zarecinaia (Valentina Ghencea) ajunge să-l întîlnească pe scriitorul Trigorin (Andrei Onofrei), în persoana căruia vede tocmai gloria dusă la apogeu, împlinirea idealurilor de artist și perfecțiunea omului de geniu care-și dorește, ea însăși, să devină.
Conflictul prinde proporții în momentul în care Cehov încîlcește firele unor vieți deja legate între ele. Faptul că Treplev o iubește pe Nina, în timp ce aceasta e îndrăgostită chiar de soțul mamei sale, taie aripile Pescărușului care prinde contur în imaginația ta, chiar înainte să zboare. „Eu sînt un pescăruș” – cuvintele obsesiv repetate de către Nina Zarecinaia, nu fac decît să mărească amploarea neîmplinirii visului. Materializate printr-o pasăre împușcată și, mai apoi, împăiată, durerea și lipsa poftei de-a mai trăi într-o lume în care visele n-au loc sînt prezente constant în piesă și se fac observate oricînd iubirea îndrăznește să se facă simțită.
Felul în care actorii Teatrului Ludic au reușit să pună în scenă piesa lui A. P. Cehov nu pot decît să te facă să-ți oprești respirația sau să plîngi, alături de ei.
Sinceritatea debordantă și eleganța Mașei, cărora li se adaugă accesele de nebunie pură, simulată perfect de scriitorul Trigorin aflat în delir la simpla sa idee de-a se compara cu Tolstoi – toate detaliile jocului actoricesc arată cum tinerii ludici au început să-și maturizeze jocul și să se lase să crească, pe scenă, în fața ta, simplu spectator care nu știi niciodată atunci cînd ieși pe ușă dacă meriți să fii martorul unor adevărate minuni studențești sau pur și simplu, astăzi ești norocos.
Adaugă un comentariu