Spărgătorul de nuci – un basm cocoțat pe poante

Deși Crăciunul a trecut deja de ceva timp, iar tot ce a mai rămas din el este o vagă amintire a mirosului de cozonaci, baletul Operei Naționale Române din Iași ne-a amintit miercuri, 28 februarie, de atmosfera de sărbătoare care a învăluit din nou Sala Mare a Teatrului „Vasile Alecsandri”. Au pus așadar în scenă un spectacol adorat și de copii, și de adulți. Metamorfozat cu succes de-a lungul timpului în balet pe gheață, film artistic, desen animat ori carte ilustrată, „Spărgătorul de nuci”, spectacol de balet în două acte, a cărui coregrafie a fost realizată de Ileana Iliescu, îmbină armonios partitura compozitorului rus, Piotr Ilici Ceaikovski, cu basmul omonim semnat de Alexandre Dumas.

Afișul spectacolului de balet „Spăr­gătorul de nuci” trezește o amin­tire prăfuită a basmului ce poar­tă același nume. Deși aproape e primăvară, sala Operei Națio­na­le Române din Iași se umple destul de repede de oameni care vor să re­trăiască atmosfera Crăciunului prin intermediul acestui spectacol în pași de dans. Este 18.30, ora la care dan­satorii trebuiau să intre în scenă, însă spectatorii încă își căutau ne­du­meriți locurile, sfîrșind prin a se așe­za pe oricare dintre scaunele li­be­re.

Luminile se sting treptat, iar di­rijorul Ciprian Teodorașcu ridică ba­gheta lăsînd sunetele să curgă. Mu­zica lui Piotr Ilici Ceaikovski um­ple acum sala cu scaune roșii, în timp ce cortina se ridică încet și copiii din sală se mișcă nerăbdători dintr-o par­te în alta, așteptînd să vadă ce se ascunde după înalta perdea de ca­ti­fea. Cînd decorul de pe scenă es­te dezvăluit, vedem cîteva case vopsi­te în culori aprinse prin fața căror trec grăbite familii care se mai op­resc, din cînd în cînd pentru a-și mus­tra fiii și fiicele pentru obrăznicii. Pătrundem într-un final în casa fa­mi­liei Stalbaum care-și așteptă ne­ră­bdătoare invitații. Clara (Koto­mi Hoshino/Viviana Olaru) și fra­te­le ei, Fritz (Hirohito Ikeuchi) sînt cei care se ocupă de primirea copii­lor, trăgîndu-i într-un dans plin de culoare. Fetițele se mișcă armonios lăsîndu-și rochițele pictate în nuan­țe pudrate să se unduiască în ritmul muzicii, în timp ce băiețeii alear­gă nestingheriți pe lîngă ele încercînd să pătrundă și ei în dans. Adul­ții stau pe margini sorbind din pa­ha­rele de șampanie, salutîndu-se prin mișcări ample, în timp ce, din pri­viri își urmăresc copiii, să nu cum­va să facă vreo boacănă. Cînd dansul celor mici ia sfîrșit, se îndreaptă cu toții nerăbdători spre giganticul pom de Crăciun care stă bine an­co­rat în spatele scenei. Mîinile dan­sa­torilor se întind în sincron spre brad în timp ce luminițele acestuia sînt aprinse, lăsînd nostalgia sărbă­to­ri­lor de mult trecute să pătrundă în gîn­durile spectatorilor. Este rîndul adul­ților să treacă în prim-plan, invi­tîndu-se la dans parcă mai sfios de­cît o făceau copiii. Cu paharele ți­nu­te sus, în aer, bărbații și femeile se rotesc grațios, cu mișcări pline de pre­cizie, trecînd unii pe lîngă alții fără să se atingă. Un dans armonios care ne lasă pe noi să in­ter­pre­tăm fiecare mic gest. Fără replici, spectacolele nu sînt decît pură in­terpretare a fiecărui om din public. Un gest poate ascunde mii de interpretări personale.

Jucăria buclucașă

Volumul muzicii crește, iar în scenă își face apariția unchiul Dros­slemayer. Cară în spate un sac plin cu daruri pe care le împarte copii­lor ce nu-și mai încap în piele de bu­curie. Într-un dans al intrigilor, fe­tițele și băieții încearcă să-și schim­­be cadourile între ei, iar pentru că Fritz este cel care care cîștigă cea mai frumoasă jucărie, Clara își arată ne­mulțumirea prin mișcări lente ale mîinilor, urmînd să cadă încet pe podeaua rece, așteptînd, parcă, să fie consolată. Unchiul Dros­sle­ma­yer e înduioșat și-i oferă fetiței „spăr­gă­torul de nuci” îmbrăcat în uni­for­mă militară. Musafirii se retrag pe rînd, iar luminile se sting încet în timp ce între Clara și fratele său se ap­rinde un nou conflict. Fiecare tra­ge spre el jucăria de lemn care se des­tramă în două bucăți, făcîndu-l pe băiețel să fugă din încăpere. În lu­mi­na albăstruie, Clara arată fantomatic. Îmbrăcată într-o camașă al­bă de noapte adoarme lîngă ju­că­ria aflată în „suferință” și cade într-un vis adînc în care, după ce-și sal­vea­ză „spărgătorul de nuci” de niște șo­ricei malefici, acesta se transformă într-un prinț chipeș cu care va că­lă­tori în împărăția dulciurilor.

Decorul se schimbă cu totul, iar scena devine albă, luminozitatea ri­dicată orbindu-te, parcă, preț de cî­teva momente. Niște balerine îm­bră­cate în costume sclipicioase iau lo­cul fulgilor de nea și-i ghidează pe cei doi îndrăgostiți către un spectacol construit special pentru ei. Dan­su­ri­le tradiționale spaniole, rusești, ara­be, chinezești și italiene sînt transpuse în mișcări de balet. Scena de­vi­ne un amestec de tradiție și de cu­loare, pregătind atmosfera pentru „pas-de-deux” dintre protago­niș­tii principali, dans cu care se va în­che­ia și visul fetiței.

Așa cum și pentru Clara totul a fost doar un vis, și pentru cei care au privit din scaunele lor coregrafia semnată de Ileana Iliescu, totul a pă­rut un miraj. Un aport esențial la farme­cul serii de miercuri la avut și scenografia Adrianei Urmu­zes­cu care a reușit să pună în scenă un spec­tacol de dans ușor de înțeles pentru toate vîrstele. Costumele, armo­nii de culori, au făcut personajele să fie atît de autentice încît, dacă te lăsai cuprins de mișcările de dans, de piruete și sărituri în poante, ai fi cre­zut, timp de două ore, că ești din nou în vremea lui Ceaikovski sau că ai pătruns în basmul lui Alexandre Dumas fără să realizezi.