Tensiuni noi în Orientul Mijlociu
De pe scena Iașului 21 martie 2012 , de Opinia Studențească Niciun comentariu la Tensiuni noi în Orientul Mijlociu 1Relațiile dintre americani si talibani au avut iarăși de suferit, după un nou incident în Afganistan. Lucrurile au început să se înrăutățească acum trei săptămîni, cînd „exemplare din Coran, confiscate de la deținuții unei închisori din baza americană din Bagram, 60 km nord-est de Kabul, au fost incinerate, Washingtonul invocînd faptul că, folosindu-se de aceste cărți sfinte, prizonierii își transmiteau mesaje între ei” (Hotnews, 24 februarie).
Situația a degenerat duminica trecută, cînd un american a părăsit baza americană din sudul țării, provincia Kandahar, și după ce a mers doi kilometri pe jos „«a încercat ușă după ușă, pentru a vedea în ce case poate intra și, în cele din urmă, a spart ușile unui număr de trei locuințe», și-au amintit martorii, potrivit MSNBC. După ce i-a omorît pe locatari, a strîns 11 cadavre, inclusiv a patru fetițe cu vîrste sub șase ani și le-a dat foc” (Gândul.info, duminică, 18 martie). Deși autoritățile americane au declarat că a existat un singur atacator, Haji Samad, unul dintre locuitorii caselor atacate care la momentul respectiv nu se afla în interiorul locuinței, a relatat că la vărsarea de sînge au luat parte mai mulți soldați americani, toți în stare de ebrietate.
La o zi după incident, talibanii au postat o declarație pe Internet în care subliniau faptul că „vor răzbuna victimele soldatului american și că își vor dubla atacurile împotriva sălbaticilor americani bolnavi mental” (Gândul.info, luni, 12 martie). De asemenea, aproape 400 de studenți din Jalalabad au ieșit în stradă marți, pentru a protesta împotriva Statelor Unite. „Manifestanții au defilat scandînd «Moarte Americii, moarte lui Obama!», cerînd ca autorul masacrului să fie judecat public în Afganistan” (Zf.ro, marți, 13 martie). În aceeași zi, președintele Barack Obama afirma că soldatul respectiv va fi judecat „cu toată severitatea legii”, menționînd într-o intervenție televizată că i-a transmis președintelui afgan Hamid Karzai că SUA „tratează acest caz cu aceeași seriozitate ca și cum ar fi fost uciși cetățeni și copii americani”. „El a menționat că a cerut Pentagonului să nu precupețească nici un efort pentru realizarea unei anchete aprofundate cu privire la cele întîmplate, pentru a înțelege cum un soldat american care a fost desfășurat de trei ori în Irak și apoi în Afganistan a putut face acest gest” (Cotidianul.ro, marți, 13 martie).
Este interesant faptul că Obama a luat poziție oficială în acest incident, ținînd să reamintească că trupele se vor retrage în 2014, mai ales dacă mai adăugăm în ecuație și faptul că pe 6 noiembrie urmează campania de alegeri prezidențiale, iar cota sa de popularitate nu este deloc pozitivă.
Iulian BÎRZOI
Autor:
Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.
Adaugă un comentariu