Umorul s-a ascuns în tragedie

Trei surori se reîntîlnesc în încercarea de a face față unei tragedii peste care toate sînt de părere că au trecut deja, moartea mamei lor. Acesta este subiectul pe care piesa „Memoria apei”, în regia Irinei Popescu-Boieru, care a avut premiera pe 3 și 4 noiembrie în Sala Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, încearcă să-l exploateze, creînd tot felul de situații dramatice pline de umor negru .

Mary (Haruna Condurache) își ascunde apăsătoarea senzație de vină sub masca groasă a cinismului. Ea e sora mijlocie care n-a avut niciodată timp pentru ceilalți membri ai familiei, cea care era răsfățata casei, motiv pentru care, chiar și înainte de înmormîntarea propriei mame a ajuns să se comporte ca un copil care-și creează singur probleme, doar ca toată atenția să se îndrepte spre el.Teresa (Catinca Tudose) este cea lipsită de vină, sora cea mare care a avut întotdeuna grijă ca lucrurile să fie la locul lor, cea care nu a cerut ajutorul nimănui doar ca mai tîrziu să le reproșeze asta celor din jur. Catherine (Irina Răduțu-Codreanu) este mezina familiei, cea care are nevoie de mai mult – mai multă iubire, mai multă atenție, mai multă libertate, doar pentru că are impresia că în copilărie a fost neglijată atît de mamă, cît și de surori.

Trei portrete care se completează aproape perfect, reușind să-și scoată la iveală imperfecțiunile și să creeze un haos cutremurător prin umorul, dar și dramatismul lor. Atunci cînd sînt toate trei pe scenă nu există cale de mijloc, ori își amintesc lucruri care ar fi trebuit să fie îngropate de mult enervîndu-se reciproc, ori se lasă pradă băuturii și joint-urilor aduse de Catherine și o iau razna, amintindu-și întîmplări din copilăria pe care o conturează cînd fericită, cînd tristă, condamnîndu-și sau felicitîndu-și mama pentru viața pe care au dus-o.

Decorul este unul minimalist, în partea dreaptă a scenei patul pe care mama lor obișnuia să doarmă, în spate cîteva ferestre și o ușă care se deschide atît de greu încît oamenii sînt nevoiți să intre sau să iasă, de cele mai multe ori, pe geam, un dulăpior pe care sînt așezate cîteva sticle de alcool și un dulap în care stau înșirate pe umerașe „rochiile mamei”. Jocul de lumini este aproape inexistent, acestea stingîndu-se doar în momentul în care cineva trebuie să apară sau să dispară de pe scenă, iar muzica este și ea exploatată doar în momentul în care o mai tînără imagine a mamei lor (Livia Iorga) își face apariția dansînd încetișor pe melodia „Unforgettable” pe care o și fredonează șoptit. Cu toate acestea reduse aproape la zero, întreaga piesă depinde de actori și de modul în care aceștia își livrează replicile către public, făcîndu-i să rîdă sau să plîngă.

Femeile au rămas fetițe

„Memoria apei” este una dintre piesele de teatru care-i trece pe spectatori prin diverse stări, lăsîndu-i să se gîndească și să „rumege” ceea ce au văzut. Crizele și atacurile de panică prin care au trecut, pe rînd, cele trei surori amintindu-și de mama lor în diferite ipostaze, ba atunci cînd era plină de feminitate și putea cuceri orice bărbat, ba atunci cînd era deja bolnavă și continua să uite de ce după o zi vine alta, ancorează piesa în realitate, oferindu-le credibilitate personajelor care sînt niște simple femei ce încearcă să depășească o tragedie în singurul mod în care știu să o facă. Aparițiile Monicăi Bordeianu, care a interepretat versiunea mai în vîrstă a mamei celor trei fete, nu au făcut decît să confere un stropîn plus de dramatism.

Situația în care sînt puse Mary, Teresa și Catherine este una de un tragic zguduitor cărora cele trei personaje nu știu să-i facă față decît prin ironizare. În momentul în care Frank (Daniel Busuioc), soțul Teresei găsit de aceasta prin anunțurile matrimoniale, și Mike (Radu Ghilaș), amantul lui Mary, își fac apariția în scenă, femeile își permit să o ia razna complet, căzînd în penibilul nelipsit de umor care se împletește cu tragicul piesei, conturînd reacțiile naturale ale oamenilor la un eveniment de o asemenea amploare.

„Memoria apei” te face să-ți imprimi în memorie stări și întrebări cărora nu le poți găsi răspuns decît, poate, dacă ești pus în situația celor trei surori. Emanînd naturalețe și umor prin  simplitatea ei, piesa reușește să-și aducă spectatorii într-un punct comun făcîndu-i, într-un final, să se cutremure la gîndul că și acestea ar putea fi și reacțiile lor în cazul în care ar suferi o pierdere majoră.