Cercetarea intră iar în carantină

Timp de cîțiva ani cercetătorii au repetat că nu pot scrie articole cotate ISI și nici rezultate performante nu pot avea, fiindcă aparatura pe care o folosesc e perimată. În 2008 a început „schimbarea la față” a laboratoarelor, care au fost dotate cu cele mai noi și mai sofisticate instalații. Reabilitarea tehnică făcea parte dintr-un plan de susținere a cercetării. Se promitea atunci tinerilor posibilitatea unei cariere științifice în România. După doi ani, laboratoarele încep să semene cu sălile de muzeu: arareori le este călcat pragul, iar aparatele nu funcționează fiindcă nu sînt bani de întreținere.

Finanțări cu viața scurtă

Cu doi ani în urmă s-au investit miliarde de lei pentru ca laboratoarele să poată susține o activitate de cercetare recunoscută internațional. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași funcționează trei platforme de cercetare, AMON, ArheoInvest și MediaEC. Acestea au integrat aproape toate laboratoarele universității, prilej cu care s-au cumpărat noi aparate performante.

Platforma Integrată pentru Studii Avansate în Nanotehnologii Moleculare (AMON) susține tehnic cercetările realizate în cadrul facultăților de Fizică, Biologie, Chimie și Informatică.

S-au achiziționat, prin fonduri europene, echipamente în valoare de peste 2,5 milioane de euro, printre care un supercomputer și un laborator complet pentru măsurători la frecvențe înalte. Întreținerea lor avea să fie suportată din 2008 și pînă în 2011 din proiecte în valoare de peste 30 de milioane de lei, dintre care 80% au rămas nefinanțate.

Dacă la unele aparate studenții stau la coadă și se înscriu pe liste de așteptare ca să poată face măsurătorile dorite, alte două aparate ajung să nu mai poată fi folosite aproape niciodată, iar altul doar la capacitate scăzută. Acest lucru este posibil pentru că echipamentele au nevoie de heliu lichid, pentru a cărui achiziție ar fi necesare aproximativ două milioane de lei pe lună. În prezent, susținerea materială se face din finanțări mai vechi. Contractele semnate cu firme particulare sau alte institute de cercetare internaționale nu sprijină decît prestigiul platformei. „La noi apelează alți nenorociți săraci, din India și din Grecia. Ne cer să facem măsurători pentru ei și noi le facem, că înțelegem că și ei sînt pîrliți și n-avem ce să le cerem”, precizează prof. univ. dr. Alexandru Stancu de la Facultatea de Fizică, directorul AMON. Perspectivele de autofinanțare sînt, în opinia sa, nerealiste, fiindcă asta ar însemna ca cercetarea să treacă în zona de producție. „Ce-s laboratoarele noastre? Gogoșerii? Fabrică de șuruburi? Ce să producem și cu cine să colaborăm, cînd industria noastră este splendidă, dar inexistentă?”, completează acesta. Despre posibilitatea unor brevete de invenție, care să aducă fonduri în mod recurent, susține că „ar fi minunat. Asta ar aduce înapoi o mulțime de bani. Din păcate, în România e o amețeală totală. Nu există juriști specializați în drept industrial, nu există absolut nimeni care să se priceapă la așa ceva”.

Dintre cele 49 de săli prevăzute inițial în structura platformei, doar șapte au ajuns să fie „reabilitate” tehnic, modernizîndu-se laboratorul de măsurători magnetice avansate, în cadrul căruia funcționează Centrul de Cercetare de Excelență „Carpath”, laboratorul de analize structurale, cel de calcule avansate, laboratorul de biofizică și cel de măsurători la frecvențe înalte.

Pentru că în aproximativ cinci–șase ani aparatura se va deprecia, rezultatele performante trebuie obținute pînă atunci. În opinia profesorilor, acestea depind numai de numărul tinerilor care vor și pot să utilizeze laboratoarele în momentul de față. În 2008, aproximativ 60 de studenți, masteranzi și doctoranzi, erau implicați în proiectele de cercetare susținute de platformă. „Acum rămîn singur printre aparate. Ce să fac cu ele? Tot noi, ăi batrîni, să le folosim? Toți studenții mei mi-au cerut recomandări pentru Cambridge, pentru Oxford, sau mai știu eu pe unde. Bineînțeles că le dau. La ce să rămînă aici cînd eu nu-i pot plăti cu nimic? Înainte primeau o cotă parte pentru activitatea lor. Acum, nu că nu sînt bani pentru remunerări, dar nici pentru reparații sau materii prime. Și e grav, fiindcă în facultățile de științe ajung în general niște primate care, în loc de cauze fizice, știu numai de voia Domnului sau de flacăra violetă”, afirmă prof. dr. A. Stancu.

Hățuri de priponit tehnologia

Dacă laboratoarele AMON par să aibă o viață scurtă, cele integrate în Platforma de Formare și Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Arheologiei (ArheoInvest) se bucură de profeții mai optimiste. „În munca noastră nu se apropie așa repede ștreangul de gît, fiindcă poți munci cu dăruire mult timp, serios și profesionist, dar să n-ai rezultate spectaculoase”, afirmă prof. dr. Victor Spinei de la Facultatea de Istorie, directorul ArheoInvest și al Institutului de Arheologie din Iași. Deși aparatura platformei nu se depreciază la fel de repede, iar studenții nu pleacă în străinătate, rezultatele remarcabile în arheologie depind de spațiul în care se efectează cercetările. Astfel, „nimeni nu poate avea azi o viziune de luat în seamă, dacă se restrînge la hotarele țării. Germanii fac săpături în Peru, în Mexic, în Vietnam. Dacă rămînem în țară, sîntem anchilozați. Iar pentru astfel de expediții, necesare pentru rezultate consemnabile, nu sînt nici bani, nici nu există o rețea care să le poată susține”, explică prof. dr. Victor Spinei.

Ceea ce îi ține pe studenți în țară constituie însă și motivul pentru care „nu se poate vorbi despre rezultate fulminante în cercetarea noastră”. Ei studiază istoria națională, „care nu e de mare căutare în Occident, așa că studenții nu prea au cum să plece definitiv de la noi”, continuă acesta. Astfel, școlile românești precum Accademia di Romania, din Roma, sînt puține în lume. „Bulgarii au înființat un institut de cercetare a arhivelor Imperiului Habsburgic. Noi nu avem așa ceva, deși ar fi foarte important. Nu avem un institut nici în Istambul, nici în Paris. Doar o astfel de rețea, care să scoată cercetările noastre dintre granițele țării ar ajuta un tînăr să se gîndească la o carieră comparabilă cu a altora, în același domeniu, dar născuți, de pildă, în Germania”, detaliază prof. dr. V. Spinei.

Platforma ArheoInvest cuprinde cinci laboratoare: cel de Arheologie Teoretică și Aplicată, de Bioarheologie, de Geoarheologie, de Arheofizică și Laboratorul interdisciplinar de investigare știintifică și conservare a bunurilor de patrimoniu cultural. Acestea susțin proiectele de cercetare a nouă facultăți: cea de Istorie, de Biologie, de Psihologie și științe ale Educației, de Litere, de Filosofie, Teologie Ortodoxă, de Geografie și Geologie, precum și Facultatea de Fizică. În 2008, echipamentul platformei era în valoare de aproximativ 3,9 milioane de lei. Printre cele mai practice achiziții se află un aparat de detectat vestigii și un laborator mobil adaptat într-o furgonetă Toyota.

Pentru utilizarea optimă a tuturor instrumentelor de lucru, s-au asigurat stagii de practică în Suedia, Austria și SUA. „Avem o dotare extraordinară, sîntem pe primul loc în țară și avem o echipă remarcabilă care le-ar putea folosi la întreaga lor capacitate”, mai precizează acesta.

Ca urmare a înființării platformei au fost acreditate trei noi mastere: în Bio-Antropologie, în Arheologie, civilizație și artă antică, respectiv în Muzeologie și restaurare. În felul acesta s-a urmărit integrarea și atragerea tinerilor spre laboratoare, în proiectele platformei fiind implicați peste 200 de studenți și masteranzi. În ochii profesorilor, dotarea acestor laboratoare pare a fi o ironie dulce–amară. Fiindcă „studenții, spre cinstea lor, sînt dăruiți și de multe ori, își plătesc singuri gazdele, benzina și ce le mai trebuie pentru expediții. Au echipament foarte bun. Dar lipsește în domeniul acesta însăși rețeaua care să-i pună în lumină, să-i scoată din limitele strîmte ale cercetării pe teren național, care prea puțin interesează în lume”, conchide directorul ArheoInvest.

Visul modernizării e un déja vu

Cea mai „sănătoasă” platformă a UAIC pare a fi MediaEc-ul, destinată învățămîntului electronic. Astfel, 11 săli ale universității au fost dotate cu echipament pentru videoconferințe cu posibilitate de conectare la satelit. Cu un buget de 1.5 milioane de euro, platforma dispune, printre altele, de un detector de minciuni, de un laborator mobil de transmisie și de un sistem de votare electronic. De anul trecut și pînă acum, laboratorul mobil a fost folosit însă de numai cinci ori. Tot de atunci, sistemul video a fost utilizat pentru aproximativ 20 de videoconferințe, dintre care, șase internaționale și două transmisii live. În general, plasmele servesc doar susținerilor de doctorat și prezentărilor Power Point destinate orelor de curs. „Noi nu ne facem probleme fiindcă echipamentul nu se va deprecia repede și depinde numai de noi să aflăm cum să-l folosim la maxima sa complexitate. Peste doi ani vom face lucruri care nici nu ne dau acum prin cap c-ar fi posibile. Acum, profesorii Stancu, Luca, (n.r.: profesori la Facultatea de Fizică) de pildă, folosesc echipamentul pentru a ține cursuri destinate Japoniei”, a precizat prof. dr. Laurențiu Șoitu de la Facultatea de Psihologie și științe ale Educației, directorul MediaEc.

Platforma are în prezent zece mii de utilizatori. Inițial, 15 profesori ai universitații au învățat să folosească noua aparatură, printr-un training susținut de producător, urmînd ca în fiecare lună, aproximativ încă 50 de persoane să fie instruite. „Sînt, cu siguranță, oameni care n-or să folosească niciodată echipamentul și vor preda așa cum au mai făcut-o și înainte. Mă gîndesc însă la cîte dintre cele 1000 de cadre didactice ale universității și cîți dintre cei 40 000 de studenți ai noștri știu măcar de existența ei”, a mai completat prof. dr. L. Șoitu.

Dotarea performantă a laboratoarelor s-a vrut a fi o „resuscitare” a activității de cercetare. Cu toate acestea, prof. dr. A. Stancu vede acest demers ca pe un déjŕ vu: „ceea ce nu se înțelege, în general, e că în laboratoarele astea trebuie să existe, pe lîngă aparate, și oameni. Să vă spun ce zicea în 1910 Dragomir Hurmuzescu, cel care punea bazele primei școli de fizică din România. Atrăgea atunci atenția că cercetarea în universități este privită chiorîș de Putere, că nu sînt fonduri, că nimeni nu are grijă de calitatea intelectuală a studenților, că sînt cheltuiți bani pentru echipamente, dar tinerii care ajung la facultate nu știu nici măcar ABC-ul, iar legăturile universității cu industria sînt fatal întrerupte. Deci, acum 100 de ani era situația de-acum. Ne-au dat echipamente? Au mai făcut și alții asta, înainte, și fără nici un rezultat. Mai întrebați-mă peste 100 de ani”.

Oana OLARIU

Roxana MĂCIUCĂ